Irina-Margareta Nistor devine Cetățean de Onoare al Iasului

În cadrul festivalului Serile Filmului Românesc (SFR), ediția a 15-a, care se va desfășura în perioada 31 iulie – 4 august, la Iași, va avea loc acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași criticului de film Irina-Margareta Nistor. La propunerea Asociației Artis, organizator al festivalului SFR, Consiliul Local al Municipiului Iași a aprobat luni, 20 mai, într-o ședință ordinară, proiectul care vizează acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi criticului de film Irina-Margareta Nistor.

 

Irina-Margareta Nistor, critic de film:Ce veste minunată primită în plin festival al filmului de la Cannes! Și cu o coincidență fericită, premonitorie în filmul din Market: Enescu, e o scena când tatăl marelui muzician e făcut Cetățean de Onoare al Iașului. Sunt foarte mândră și vă mulțumesc!

Andrei Giurgia, directorul festivalului Serile Filmului Românesc: Începuturile au la bază o invitație la festival din partea noastră. Acum, la 11 ani distanță, vorbim despre Cine-Ambasadorul acestui unic festival dedicat exclusiv cinematografiei autohtone și care a transformat Iașul în Capitala Filmului Românesc, SFR fiind un brand pentru oraș. Cunoscut și recunoscut la nivel național și internațional. Astfel, de 11 ani ne ține în racord perfect cu viața cinematografiei românești. La SFR, în inima Iașului, dar și prin țară, cu Caravana SFR. Ne bucurăm că municipiul face această reverență, cu atât mai mult cu cât ultimii 11 ani s-au derulat, pentru Iași, în ritmul unor secvențe cinematografice. Festivalul și orașul au crescut cu acea voce, cu acea cine-iubire pentru film și cinefili.”

Irina-Margareta Nistor devine Cetățean de Onoare al Iasului

Parteneriatul de lungă durată a criticului de film Irina-Margareta Nistor cu Asociația Artis a adus municipiului evenimente culturale de înaltă calitate și a consolidat poziția Iașului ca un centru cultural vibrant și dinamic. Irina-Margareta Nistor este alături de Asociația Artis și de Ateneul Național din Iași încă de la prima ediție a Festivalului Les Films de Cannes a Iași. La a doua ediție, în 2017, am inaugurat, împreună, Cinema Ateneu – primul cinematograf de stat de după 1989. Aceste demersuri au contribuit la promovarea culturii cinematografice a României, mai ales că, în 2018, Cinema Ateneu a primit un vot de încredere prin includerea în rețeaua de cinematografe Europa Cinemas.

Din 2012, Irina-Margareta Nistor este directorul Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul”  din România – o replică a celui de la Londra. Proiectul aduce la Iași, de șase ani, filme psihanalizabile, specialiști din lumea cinematografiei și psihanalizei, discuții necesare și întâlniri care pun Iașul pe harta internațională a organizării de festivaluri de film.

Search

octombrie, 2024