RISIPIT – artist Andrei Gavrilița

În artă, ca oriunde altundeva, experiența este esențială. Dar cum poate un artist tânăr să aibă o experiență convingătoare pentru o galerie sau un public colecționar imediat după absolvirea artelor? Și cum să ai experiență în acest domeniu atât de volatil, dacă doar cei cu experiență au o șansă. Așa  sfârșim prin a vedea că absolvenții de arte devin artiști în alte țări europene… Ca să nu ne mai învârtim în cerc, am decis la Asociația Galeria Artep să ieșim în întâmplinarea artiștilor absolvenți de arte vizuale din Iași și să le oferim, în urma unui concurs public jurizat de o comisie de specialiști, o galerie-rampă de lansare, prin proiectul Art Gen’ 23.

Mulțumim tuturor profesorilor care ne-au susținut cauza, studenților (aproape 30) care și-au închegat portofoliul în termenul stabilit de noi, dar mai ales experților din prima comisie de selecție a programului Art Gen’ 23: Nicu Ilfoveanu (artist), Matei Câlția (curator), Daria Ghiu (jurnalist), Cătălin Gheorghe (profesor) și Mihaela Irimescu (galerist). Ei l-au ales pe ANDREI GAVRILIȚA – instalatia de arta RISIPIT, artist fotograf absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Artă „George Enescu” din Iași, care și-a finalizat în iunie 2023 studiile de licență.

Risipit - Andrei Gavrilita

Vino în perioada 7 decembrie 2023 – 20 ianuarie 2024 pentru o altă perspectivă a risipirii, surprinsă în mod autentic de fotografiile, intervențiile video-art, scanările și lucrările post-fotografice din instalația de artă RISIPIT. Dar poate cea mai importantă în acest demers este emoția risipirii la 20 de ani. Inspirat de tema ecologică a risipei de hârtie în era digitală, ne aflăm în fața unui eseu vizual care abordează risipirea la nivel emoțional, social, cultural, într-o era a consumerismului excesiv la nivel simbolic, uman, nu doar obiectual.

„În instalația multimedia RISIPIT, Andrei Gavrilița a explorat modul în care interpretarea lui artistică aduce noi înțelesuri asupra materialelor publicitare. Lucrările sale sunt comentarii critice asupra societății de consum, a comportamentului compulsiv a indivizilor, a intervențiilor dăunătoare mediului, exprimate artistic din perspectiva observatorului obiectiv. Astfel, formatul pe care artistul îl propune prin diferite tehnici specifice și prin prelucrarea digitală a materialelor comerciale, prin filmarea gestului performativ de distrugere a lor și prin invitarea publicului să repete același gest, formează un nou discurs care chestionează risipa”, detaliază curatoarea Cristiana Ursache.

RISIPIT are o temă de interes ecologic, inspirată eminamente de modul în care tânăra generație se raportează la practica des întâlnită a tipăririi (inutile) a broșurilor publicitare în epoca internetului. O temă aleasă ca lucrare de licență pentru o diplomă în arte vizuale, convertită într-o metaforă vizuală declinată printr-o multitudine de medii complementare, și profund marcată de emoție. O emoție vizuală mai coerentă decât o temă de licență magna cum laude. De trăit începând de joi, 7 decembrie, ora 18:00, la Galeria Artep din Iași.

„În arta mea nu caut să abordez problematici sociale prea specifice. Privesc lumea într-un mod democratic – haotic, dar armonios, așa cum ea poate fi găsită, nefiltrată, raw. În fotografiile mele, problemele coexistă cu frumosul și cu urâtul și sunt deasupra oricărei categorisiri. Nu încerc să critic în mod direct sau să-mi exprim idei dure asupra problemelor care ne afectează. Când vine vorba de practica mea fotografică, sunt un observator antrenat cu un simț critic, dar cu intenție artistică și de exprimare.”, spune artistul Andrei Gavrilița/Risipit despre temele care îl preocupă în explorările sale artistice.

Andrei Gavrilița (n. 2001, R. Moldova) este un artist vizual, specializat în fotografie. Practica sa artistică este caracterizată de proiecte care explorează mediul fotografic din punct de vedere conceptual, dar și de serii de fotografie documentară și directă. Andrei folosește mediul fotografic ca pe o unealtă în explorările sale artistice, încercând să înțeleagă lumea și pe sine însuși. Proiectele sale conceptuale prezintă o perspectivă experimentală și didactică care chestionează și împinge limitele fotografiei, în timp ce lucrările de fotografie directă sunt o ancoră în lumea fizică, explorări ale intimității, exprimări ale sensibilității artistului și a relației sale cu contextul în care se află.

Cristiana Ursache (n. 1999) este curatoare la Galeria Artep din Iași. A absolvit studiile de licență și master la Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, la Istoria și Teoria Artei și  Teorii și Practici în Artele Vizuale. În prezent desfășoară o cercetare în cadrul școlii doctorale de la aceeași universitate, având ca obiect de studiu practicile curatoriale din România în intervalul 2000-2023. În trecut a urmat cursuri la universități din Spania și Elveția, la Escuela de Arte de Sevilla prin programul de Burse de Studii Erasmus+ și la Zurich University of the Arts, aprofundând cursul The Emancipated Audience – Experiential Curatorial Knowledge Production. A curatoriat expoziții în țară și în străinătate ale unor artiști precum: Ștefan Câlția, Sorin Ilfoveanu, Claudiu Ciobanu și Miruna Radovici. În vara anului 2022 a avut rolul de mediator cultural la Pavilionul României din cadrul ediției 59 a Bienalei de la Veneția.

Asociația Galeria Artep a fost înființată în decembrie 2019, din dorința de îmbogățire a demersurilor educative corelate artei contemporane în peisajul cultural ieșean. Colaborarea cu  Galeria Artep a însemnat derularea a numeroase expoziții cu artiști români și internaționali, curatoriate de: Alexandra Manole (Felix Aftene, „Memoria Spațiului”, 2018, Ștefan Câlția, „Fragilitate”, 2019, Virgil Scripcariu, „Întâlnire”, 2019, Nicu Ilfoveanu, „Panorama”, 2021), Matei Câlția (Ghenadie Popescu și Mark Verlan, „Aproape totul sau mai nimic”, 2020, „Ștefan Câlția. Glăjărie. Apropierea de un meșteșug”, 2021, „Ștefan Câlția. Obiectele restaurării”, 2022, Palatul Culturii), Cristian Nae (Matei Bejenaru, „PRINT”, 2021, Claudiu Ciobanu, „SOLARIS”, 2022, Radu Carnariu, „UNDER CONSTRICTION”, 2023), Cristiana Ursache (Miruna Radovici, „Cross the Lake in a Silver Plate”, 2022, „Ștefan Câlția. Pe Olt”, 2022, Șona, Sorin Ilfoveanu, LEVANT, 2022/2023, Claudiu Ciobanu „Memento Vivere”, 2023, Viena).

Search

decembrie, 2024