Teach for Romania un nou parteneriat cu Ministerul Educației

Asociația Teach for Romania a semnat, la sfârșitul lunii august, un nou acord de parteneriat cu Ministerul Educației, în vederea continuării eforturilor de cooperare pentru a asigura educație de calitate tuturor elevilor din România, indiferent de zona din care provin, de situația lor materială și de școala în care învață.

 

Intervenția Teach for Romania, susținută în continuare de Ministerul Educației, vizează în special comunitățile cu grad mare de defavorizare, unde în ultimii 10 ani, profesorii susținuți de organizație au lucrat zi de zi cu 90 000 de copii din mai mult de 400 de școli vulnerabile din România.

 

Acest parteneriat strategic pentru creșterea calității actului educațional în învățământul public românesc va avea, pentru următorii doi ani, scopul de a genera progres vizibil și măsurabil pentru competențe care asigură fundația cognitivă și emoțională ce sprijină învățarea și cetățenia activă: literație, numerație, gândire științifică, abilități socio-emoționale.

Teach for Romania_1

Pentru a avea acest impact, Teach for Romania și Ministerul Educației vor lucra împreună pentru a sprijini oamenii din educație, care aleg să predea sau să conducă școli din comunități vulnerabile, prin formare continuă, mentorat și coaching, acces la modele de bună practică și la o comunitate de profesioniști. Conform studiilor internaționale, acest tip de investiție în resursa umană generează cele mai importante progrese la nivelul rezultatelor elevilor.

Ministerul Educației și Teach for Romania semnează acest protocol pentru anii școlari 2023-2025 ca un pas important pentru a realiza viziunea comună de impact în educație vizată de cei doi parteneri – modele eficiente de atragere, formare și susținere pentru profesioniștii din învățământul preuniversitar, în special pentru aceia care aleg să predea, să conducă sau să contribuie la asigurarea unei educații de calitate pentru copiii vulnerabili din România, pilotarea și scalarea unor modele viabile de intervenție pentru progresul vizibil al copiilor pe competențe cheie pentru dezvoltarea copiilor, pilotarea și scalarea unor modele eficiente de intervenție și transformare sustenabilă a celor mai vulnerabile școli din România.

Teach for Romania_3

„Modelul Teach for Romania este o modalitate viabilă de a duce educație de calitate și o soluție de ieșire din cercul vicios al lipsei de oportunitate pentru cei peste 1 000 000 de elevi din medii vulnerabile. An de an, am măsurat și rafinat intervenția noastră, specializându-ne pe soluții funcționale care să livreze rezultate măsurabile. Parteneriatul cu Ministerul Educației ne asigură continuarea activității, pentru ca programele Teach for Romania, prin profesorii pregătiți de organizație, să susțină elevii din România să ajungă adulții unei societăți educate și responsabile”, a declarat Iuliana Pielmus, Director Executiv.

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 10 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.

 

În următorii 10 ani, organizația își propune să aibă recruteze și să susțină anual peste 1000 de educatori, învățători, profesori și directori Teach for Romania în școlile din România; să ajungă, prin programele sale, la 10% din profesorii României care predau în medii vulnerabile și să genereze impact pentru 25% din copiii români aflați la risc socio-educațional ridicat.

Search

decembrie, 2024