Carrefour recomandă vinurile românești care se potrivesc cu cele mai iubite feluri de carne

Vinurile se asortează cu mâncarea ținând cont de aciditate, taninuri și intensitatea gustului și aromelor. Pare complicat, dar nu este. Regula asocierii standard spune că “se asociază culorile” – vin roșu la carne roșie, vin alb la carne albă.

 

„Subtilitățile țin de cât de complicată sau simplă este mâncarea – veți dori un vin complex și structurat la o mâncare mai bogată în arome, și un vin tânăr, mai direct și mai accesibil, pentru mâncărurile mai simple. În ceea ce privește aciditatea, vorbim despre felul în care vinurile au aciditate mai mare (spumante, vinuri tinere) reușesc să “curețe” obrajii, limba și bolta palatină de senzațiile onctuoase lăsate de mâncărurile mai grase”, povestește Marinela Ardelean, expertă în vinuri.

vinurile romanesti recomandate de carrefour

Ghidându-ne după aceste principii, putem, deci, recomanda fără ezitare:

Caii de la Letea Geneza Alb cu lup de mare.

De obicei, lupul de mare – bogat în proteine, sărac în grăsimi – se simte bine în orice fel, de la sushi la grătar și de la slow cooking în cuptor, la prăjit rapid în tigaie, în unt sau ulei de măsline. Pentru o asociere perfectă, care să rezoneze cu accentele tinere și fructate ale vinului, sugerăm ultima variantă, prăjit rapid în unt sau ulei (3-4 minute pe fiecare parte), cu un sos ușor de smântână, zeamă de lămâie și 2-3 fire de lemongrass.

 

 

Caii de la Letea Geneza Rosé cu burger de curcan

Toate vinurile din gama Geneza sunt speciale, însă acest rosé creat din Syrah, Merlot și Pinot Noir a reușit chiar să seducă sutele de jurați ai concursului internațional de vinuri Concours Mondial du Bruxelles, de unde s-a întors cu o medalie de aur!

 

Carnea de curcan, la limita dintre carne albă și carne roșie, este foarte ofertantă pentru acest tip de vin, dar trebuie gătită încet și indelung. Pentru a simplifica mult lucrurile, se poate opta pentru varianta unui burger de curcan, mult mai ușor de preparat. Se poate insista pe un joc de texturi (un pic crocant, de la foaia de salată sau 2-3 bucățele de tulpină de țelină), însă trebuie să aveți grijă să nu folosiți sosuri prea intense aromatic, care să altereze profund felul în care simțiți vinul. Ca orice rosé respectabil, este mai delicat, iar sosurile prea iuți sau prea acre îi vor acoperi prea tare aromele.

 

 

Caii de la Letea Geneza roșu și pulpa de porc

Feteasca Neagră și carnea de porc merg mână în mână de multe sute de ani. O friptură bună lângă un pahar de vin roșu este acel gen de bucurie simplă, dar clasică, pe care pur și simplu nu ți-o poți refuza. Sugestia noastră este o bucată de pulpă, chiar un pic împănată, în sos de vin roșu (cu piper, dafin, cimbru etc.) gătită încet la cuptor, până când carnea se desface sub apăsarea furculiței. Papilele vă vor mulțumi!

 

Vinurile Caii de la Letea Geneza se găsesc în exclusivitate pe rafturile magazinelor Carrefour, parte din Deschidem Vinul Românesc. Un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, Deschidem Vinul Românesc are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. Experții în vin ai programului călătoresc în țară vizitând crame, de la cele mai cunoscute mărci, până la micile afaceri ale familiilor de producători locali, în căutare de noi vinuri pe care să le promoveze la nivel național. După ce aceștia degustă și selectează vinurile, consultanții programului sprijină vinificatorii în eforturile de branding, promovare și distribuție, pentru a pătrunde cu succes în retailul modern.

Search

aprilie, 2024