MNLR Iași susține artiștii din Ucraina

MNLR Iași s-a alăturat campaniei Artiști români pentru artiști ucraineni, proiect de strângere de fonduri inițiat de UNITER (Uniunea Teatrală din România) pentru susținerea artiștilor din Ucraina.

Astfel, în perioada următoare, Muzeul Național al Literaturii Române Iași va găzdui o serie de spectacole-lectură după textele unor dramaturgi ucraineni contemporani, scrise după declanșarea războiului din Ucraina. Spectacolele sunt susținute de actori profesioniști din Iași și coordonate de Antonella Cornici.

MNLR Iași susține artiștii din Ucraina

Primul spectacol-lectură a avut  loc miercuri, 18 mai 2022, în sala de conferințe de la Casa Muzeelor. Astfel, cu începere de la ora 16:00, publicul se va putea bucura de DICȚIONAR DE EMOȚII PE TIMP DE RĂZBOI de Elena Astasieva și PLANTĂM UN MĂR de Irina Hareț, avându-i în distribuție pe Ionuț Cornilă, Ioana Aciobăniței, Vasilica Bălăiță, regia aparținându-i Antonellei Cornici.

Intrarea este gratuită, dar donațiile pentru artiștii ucraineni sunt încurajate. Acestea merg în Fondul de Solidaritate Teatrală RO22RNCB0072049712860086 deschis la BCR – Sucursala Sector 1.

Alte spectacole programate la MNLR Iași sunt:

 

Joi, 26 mai – Sala de Conferințe, Casa Muzeelor, ora 16.00

SAȘA DU GUNOIUL de Natalia Vorojbit

Regie: Cristi Avram

Distribuție: Catinca Tudose, Alexandra Bandac, Daniel Onoae

 

Marți, 31 mai – Sala de Conferințe, Casa Muzeelor, ora 16.00

COPIII NOȘTRI de Natalia Blok

Regie: Erica Moldovan

Distribuție: Vasilica Bălăiță, Dani Popa, Dumitru Georgescu, Dorian Leonte

 

Duminică, 5 iunie – Sala Studio J, Muzeul „Vasile Pogor”, ora 16.00

ȚARA MEA de Liudmila Timoșenko

VREAU ACASĂ de Oksana Savcenko

Regie: Bogdan Ujeniuc

Distribuție: Irina Plumb, Ana Maria Fasolă

 

Duminică, 12 iunie – Sala Studio J, Muzeul „Vasile Pogor”, ora 16.00

SĂ LE SPUNEM PE NUME de Tetiana Kițenko

Regie: Andrei Piu

Distribuție: Ștefi Sandu, Cosmin Manoliu

 

Detaliile spectacolelor vor fi publicate pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro, precum și pe pagina de Facebook a Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Campania Artiști români pentru artiști ucraineni este un proiect de strângere de fonduri care se desfășoară în perioada 16 mai – 15 iunie, inițiat de UNITER (Uniunea Teatrală din România) în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore. Instituții de cultură din România și Republica Moldova organizează spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, iar fondurile strânse sunt direcționate cauzei susținerii artiștilor ucraineni.

Cei care doresc să susțină campania o pot face donând direct în urna din sălile spectacolelor-lectură sau donând în contul special deschis de Asociația UNITER, Fondul de Solidaritate Teatrală RO22RNCB0072049712860086 BCR SECTOR 1.

Search

noiembrie, 2024