Expoziția GLOSE RETROSPECTIVE – Constantin TOFAN

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează, la Palatul Culturii, în perioada 12 aprilie – 1 mai 2022, expoziția de pictură și grafică GLOSE RETROSPECTIVE, semnată de artistul plastic Constantin Tofan.

AFIS Constantin TOFAN - PALAT 2022Acest demers expozițional reunește lucrări ce îmbină armonia formelor picturale cu desenul sobru, dar exuberant, al lucrărilor de grafică, concretizată într-un summum al expresivității plastice. Poet al culorilor calde şi al atmosferelor tihnite, artistul se distinge printr-un rafinament compozițional îndelung exersat, susţinut prin abilitatea de a alterna sau combina tehnicile şi stilurile de execuţie. Peisajele sale sunt mai curând pretexte contemplative şi reflexive; ele reconstituie nu locuri sau secvenţe din natură, ci stări de spirit, dispoziţii, tensiuni, atmosfere.
Constantin Tofan este autorul a numeroase expoziții personale în țară, dar și în străinătate (Franţa, Germania, Canada, S.U.A., Belgia, Spania, Italia), lucrările sale fiind etalate, de asemenea, în expoziții și proiecte de grup, în galeriile unor mari muzee.
Născut în comuna Gârceni, judeţul Vaslui, pe 14 aprilie 1952, Constantin Tofan a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi – Facultatea de Desen (1974), apoi Academia de Arte „George Enescu”- Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Iaşi (1994). Din 1990, este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Vă așteptăm la vernisajul expoziției ce va avea loc marți, 12 aprilie 2022, orele 18.00, la Palatul Culturii, în spațiul Muzeului de Artă. Expoziția va fi prezentată de lect. univ. dr. Maria Bilașevschi și prof. univ. dr. Petru Bejan. Curator este drd. Valentina Druțu.

Search

decembrie, 2024