Aeroportul Iasi – cifre bune pentru 2021

Conform datelor de trafic transmise de Asociația Aeroporturilor din România, Aeroportul  Iasi se află pe locul doi în topul aeroporturilor regionale din țară, după cel din Cluj-Napoca. Este pentru prima dată când Aeroportul Iasi reușește această performanță, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, devansându-l cu 10.179 de pasageri pe cel din Timișoara.

foto platforma avioane Aeroportul Iasi

În 2021, Aeroportul Iași a fost tranzitat de 639.532 de pasageri (îmbarcați și debarcați), avansul fiind de 37% față de anul precedent. Cel mai aglomerat trafic a fost în august, în creștere cu 90 de procente față de aceeași lună a anului 2020. Anul trecut, din totalul celor peste 600 de mii de călători, 54.048 au folosit cursele charter și sezoniere, cu 887% mai mulți comparativ cu 2020 și cu 34% în plus față de 2019. De asemenea, ca număr de aterizări și decolări, Aeroportul Iași a înregistrat, în 2021, o creștere de 30.90% față de numărul mișcărilor din primul an pandemic.

 

„Suntem foarte bucuroși că ne-am atins targetul în ceea ce privește traficul de pasageri, ținând cont, bineînțeles, și de contextul pandemic. Am fost foarte aproape de ținta propusă de 650 de mii de pasageri și faptul că am reușit să mai urcăm un loc printre aeroporturile regionale demonstrează că există în continuare perspective de creștere și vom încerca să menținem acest trend ascendent. Sunt deja anunțate noi curse din Iași spre Roma, Paris, Barcelona, Bruxelles și Koln, precum și destinații sezoniere în Grecia (Mykonos, Zakynthos și Heraklion). Anul trecut am avut șase destinații de vacanță, față de patru în 2019, deci ne așteptăm ca programul de vară din acest an să fie unul și mai consistent. Lunile iunie, iulie și august au reprezentat aproximativ 80% din traficul pe 2019. Chiar dacă în prima parte a anului cererea va fi mai scăzută, în orarul de vară vor fi reintroduse cursele suspendate temporar din cauza restricțiilor de călătorie, vom avea o nouă baza aeriană și curse directe noi. În acest fel, vom reuși să recuperăm din trafic, ajungând la o cifră de peste 800 de mii de pasageri până la finalul acestui an„, a declarat Romeo Vatră, Director General Provizoriu al R.A. Aeroportul Iasi.

 Anul trecut, pe Aeroportul Internațional Iasi au fost deservite 22 de rute internaționale și una internă. De asemenea, au fost disponibile șase destinații de vacanță, cu plecare de pe Aeroportul Iași. Șase companii aeriene au efectuat curse directe, două dintre acestea operând pentru prima dată la Iași.

Zboruri INTERNE: Otopeni

 

Zboruri EXTERNE: Barcelona, Bari, Bergamo, Billund, Birmingham, Bologna, Bruxelles (Charleroi), Catania, Dortmund, Dublin, Eindhoven, Frankfurt, Larnaca, Liverpool, Londra (Luton), Londra (Heathrow), Paris (Beauvais), Roma (Ciampino), Torino, Tel Aviv, Veneția (Treviso), Viena.

 

Zboruri CHARTER/SEZONIERE: Santorini, Skiathos, Heraklion, Antalya, Hurghada, Sharm El Sheick.

 

COMPANII aeriene: Tarom, Blue Air, Wizz Air, Austrian Airlines, Lufthansa (operator nou), HiSky (operator nou).

Search

decembrie, 2024