Asociația Mai bine vă invită vineri, 19 noiembrie, ora 15.00, la dezbaterea „Grădini urbane: Cum culegem roadele orașelor în care trăim?” : o conversație online despre importanța grădinăritul urban, nu doar ca soluție locală la o problemă globală – criza climatică care afectează întreaga planetă, ci și ca liant în consolidarea conceptului de reziliență a orașelor în care trăim.
Agricultura urbană este deja populară în țările dezvoltate, spațiile citadine fiind din ce în ce mai mult reconfigurate pentru a face cât mai ușoară pătrunderea naturii în orașe și pentru a permite oamenilor o mai bună relaționare cu mediul înconjurător și cu hrana pe care o consumă.
Reintegrarea agriculturii în mediul urban este răspunsul adecvat la multiple neajunsuri, având nenumărate beneficii sociale, de mediu și economice deci, prin urmare, de sporire a calității vieții: ameliorează calitatea aerului în orașe, regenerează spații urbane, diversifică peisajele și oferă locuri de recreere, promovează biodiversitatea, facilitează legăturile sociale, crește calitatea vieții cetățenilor implicați direct în acțiuni de grădinărit prin creșterea sentimentului de apartenență la o comunitate rezilientă, diminuează poluarea fonică produsă de traficul aglomerat prin plantarea unor perdele de arbori.
La deszbaterea despre „Gradini Urbane” vor participa Alexandru Bănică – lector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Anca Bucuci – profesor, fondator Melcul verde, Anca Chirilă Gheorghică – ecolog, co-fondator Asociația Mai bine, Robert Ghețiu – elev, membru Consiliul Județean al Elevilor, Cristina Coliș – arhitect, fondator Semințe pentru viitor, Radu Crăciun – președinte Asociația Română de Permacultură, Tudor Codrin Onofraș – permacultor, fondator Food Forest, Roxana Pașcu – inginer peisagist, Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, Lucian Tănase, vicepreședinte Asociației Rural Development Research Platform și Caterina Pruteanu – moderatorul evenimentului, coordonator Grădina Muzeului Sadoveanu.
Evenimentul va fi transmis live pe conturile oficiale de Youtube și Facebook ale Asociației Mai bine, vineri, 19 noiembrie, ora 15.00.
În această săptămână, vor avea loc și acțiuni de plantare a peste pomi fructiferi și arbuști în mai multe școli și licee din Iași, precum și la Grădina comunitară din curtea Muzeului „Mihail Sadoveanu”.
Parteneri: Muzeul Literaturii Române Iași, RDRP, Civica/ Soluții Colaborative, Food Forest, Common Ground și CUIB.