Cele mai cunoscute trupe care s-au reunit

Unele trupe de succes au decis să revină după ce s-au despărțit, fie pentru un eveniment special, un turneu sau chiar pe termen lung.

Iată care sunt cele mai cunoscute trupe care s-au reunit:

 

  1. Sex Pistols – E una dintre cele mai cunoscute trupe din istorie, dar care a avut numeroase schimbări și frământări. Trupa a luat naștere în 1975, la Londra. Primul nume a fost The Strand, iar apoi s-a mers pe varianta The Swankers. În cele din urmă s-a ajuns la varianta The Sex Pistols la propunerea lui Malcolm McLaren, cel care le-a devenit manager. În 1978, la finalul unui turneu cu evenimente neplăcute în SUA, trupa s-a despărțit. Apoi, în 1996, trupa s-a reunit și a avut mai multe turnee în deceniul următor. În 2006, membrii inițiali ai trupei au fost introduși în Rock and Roll Hall of Fame, dar au refuzat să se prezinte la ceremonie. Cea mai cunoscută melodie de la Sex Pistols este God Save the Queen, care a fost interzisă de BBC la un moment dat.                                                  trupe celebre care sau reunit
  2. Guns N’ Roses – E una dintre cele mai cunoscute formații de muzică rock din lume și a depășit 100 de milioane de albume vândute. Trupa a luat naștere în 1985, în California, dar s-a despărțit în anul 1993, după un spectacol la Buenos Aires. Reunirea trupei s-a produs în 2016, iar de atunci Guns N’ Roses a avut numeroase concerte în întreaga lume. Este de așteptat ca și finalul lui 2021 și 2022 să fie un an aglomerat pentru Guns N’ Roses. Trupa este în continuare foarte populară, motiv pentru care melodiile sale se aud pe coloana sonoră a unor filme precum The Wrestler, Body of Lies sau Jumanji: The Next Level. De asemenea, sunt prezente și în jocuri. Ba chiar Guns N’ Roses are propriul slot, disponibil pe casino NetBet. Acesta conține melodii ale trupei, iar printre simboluri se află membrii trupei, jocul fiind dezvoltat de compania NetEnt în 2016.
  3.  Spice Girls – Succesul acestei trupe a fost major în anii ’90, când Scary, Baby, Ginger, Posh și Sporty erau adevărate modele pentru tinere din întreaga lume. Totuși, trupa s-a despărțit în anul 2000, din dorința fetelor de a se concentra pe cariere solo. În 2007, Spice Girls s-a reunit și a urmat un nou turneu internațional. A fost o reunire de scurtă de durată, urmată de alta în 2012, când fetele au cântat la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. O nouă reunire a avut loc în 2018 și 2019, dar Victoria Beckham nu a luat parte.
  4. Led Zeppelin – Această trupă a luat naștere la Londra, iar din componența ei făceau parte Jimmy Page, Robert Plant, John Paul Jones și John Bonham. Trupa a avut un succes semnificativ și multă lume îi consideră strămoșii heavy metalului. Succesul este evidențiat și de faptul că Led Zeppelin a reușit să vândă în jur de 300 de milioane de albume. Totuși, în 1980, după moartea lui John Bonham, trupa a decis să se destrame. Apoi, în 1985, cu ocazia concertului Live Aid, Jimmy Page, Robert Plant și John Paul Jones s-au reunit. De asemenea, o nouă reunire a avut loc în 2007, pentru un concert pe O2 Arena din Londra.
  5. The Police – S-a înființat în 1977, avându-i în componență pe Sting, Andy Summers și Stewart Copeland. Totuși, la mijlocul anilor ’80 s-a despărțit, însă în 2007 a urmat o reunire cu un turneu mondial. A fost o reunire de scurtă durată, însă The Police rămâne un nume de referință în industria muzicală. Tocmai din acest motiv în 2016 cei de la The Police au primit o ofertă de 9 milioane de dolari pentru a se reuni, dar au refuzat să mai participe la astfel de evenimente.

Search

decembrie, 2024