Libraria „Marin Preda” intr-un spatiu modern.

Luni, pe 26 aprilie 2021, în preajma Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor, după un an nu tocmai ușor, care ne-a pus tuturor la încercare rezistența idealurilor, în semn de respect față de ieșeni și prezervându-ne entuziasmul de a le putea oferi cititorilor ‒ așa cum facem de zeci de ani ‒ posibilitatea de a se bucura în continuare de întâlnirea cu cartea în locuri frumoase, plăcute, pline de lumină și căldură, am redeschis ‒ într-un spațiu modern și atractiv ‒ Libraria „Marin Preda” într-unul dintre marile cartiere ale Iașului, Alexandru cel Bun (Piața Voievozilor nr. 26).

libraria marin preda iasi

Deși în fiecare an, conform statisticilor, librăriile clasice rămân tot mai puține ‒ tendință paradoxală, în fond, pentru că deși le iubim cu toții, cei mai mulți dintre noi nu facem nimic pentru a le opri căderea, nu avem timp să ne gândim la mâine, ci doar la ziua de astăzi, nu ne creăm nici obișnuința ca o dată pe lună cel puțin să facem mici cumpărături dintr-un astfel de loc și devenim nostalgici atunci când acestea nu mai pot ființa ‒, a redeschide libraria și a o face mai frumoasă poate părea un act de mare curaj, însă noi credem că fără nebunii frumoase, lumea nu ar fi putut să devină un loc în care totul este posibil. Nu ne hrănim credințele din iluzii și himere, ci din înțelegerea realistă a necesităților miilor de cititori care vin în librăriile noastre ca acasă, ne spun ce își doresc să citească, ne povestesc despre pasiunile lor bibliofile care ne transmit atât de multe despre ei înșiși, despre idealurile lor, dar și despre așteptările pe care le au de la noi. Astfel, legătura dintre librari și oameni devine una emoțională, de suflet, specială, de neînlocuit și de incomparabilă cu interfața rece a online-ului, necesar din cauza timpului liber limitat pe care îl avem, însă imun la orice tip de relaționare.

Alimentată zilnic cu zeci de noutăți editoriale, Libraria „Marin Preda” din Iași este un loc unde cititori pot face comenzi pentru orice carte pe care și-o doresc, pot primi recomandări de lectură sau pot descoperi singuri cărți interesante din diverse domenii ale cunoașterii. Pe lângă toate aceste facilități, numeroase cadouri în funcție de cumpărăturile alese și zeci de promoții la cărți și articole de papetărie, în perioada 26 aprilie ‒ 9 mai 2021, ca semn elegant de bun venit, nicio achiziție nu rămâne nerăsplătită, indiferent de valoarea acesteia, orice client primind cadou, la alegere, un carnețel sau o riglă.

Search

mai, 2024