Superstitii in perioada de sarbatori pascale!

Paștele este o sărbătoare religioasă anuală de primăvară cu semnificații diferite. Celebrarea miracolului Învierii este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor de pretudindeni fiind însoţită de o multitudine de tradiţii pascale dar si de o multime de superstitii. Cum aceste sarbatori pascale sunt „altfel” si se apropie cu pasi repezi am vrea sa iti prezentam o parte din aceste superstitii.

supertitii sarbatori pascale

  • La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator.
  • În ziua de Paşte nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
  • Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.
  • În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.
  • Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apă neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.
  • În ziua de Paşte nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
  • Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.
  • Cocoşul sfinţit de Paşte se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor.
  • La masa de Paşte e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea.
  • Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşte, te vei întâlni în lumea cealaltă.
  • Dacă păstrezi un ou roşu 40 de zile după Paşte şi nu se strică, vei avea noroc tot anul.

Daca tu stii alte superstitii, legat de aceste sarbatori pascale, te rugam sa ne spui si noua.

 Liniște sufletească, belșug și lumină să vă aducă Sărbătoarea Învierii Domnului. Paște Fericit!

Search

martie, 2024