10 carti interesante ce merita atentia ta.

Despre beneficiile şi senzaţia plăcută de ,,a te pierde” într-o carte ştii şi tu, altminteri nu ai fi ajuns pe pagina noastră, în căutare de noi lecturi. Si anul trecut la inceput de aprilie veneam cu titluri de carti interesante. Cartea poate fi un prieten de nadejde in aceasta perioada. Lista cărților de citit nu ar trebui să se rezume la un anumit gen, iar alegerea unui roman clasic sau a unuia nou apărut reprezintă întotdeauna o provocare pentru un iubitor al lecturii.

1.Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez va fi iubită în special de fanii literaturii sud-americane cu al său realism magic.  O sagă de familie – cinci generații de Buendias, urcarea și decăderea acesteia și a satului Macondo, printre fondatorii căruia s-a aflat, cam asta e pe scurt Un veac de singurătate. Fluentă, originală și scrisă cu mult farmec este unul dintre marile romane ale literaturii universale care poate place atât celor mai pretențioși cititori, dar și cei aflați în căutarea unei cărți relaxante în universul căreia să evadeze.

  1. La răsărit de Eden a lui John Steinbeck, pornește de la motivul biblic a lui Cain și Abel, regăsit nu doar o dată, ci de două ori în destinele a doi frați și a băieților unuia dintre ei, a căror rivalitate pornește de la de un tată mai mult absent din copilăria lor, un părinte exigent, care încearcă să planifice viitorul fiului favorit. Acest mare roman al literaturii universale se citește foarte cursiv, datorită firului epic interesant și unei galerii fermecătoare de personaje.

  1. Un bărbat pe nume Ove este un roman contemporan original, sensibil și amuzant în același timp, pentru care nicio descriere nu este suficientă sau clarificatoare. Trebuie să o citești chiar tu, să trăiești emoțiile, sentimentele și umorul. Vei învăța să îi iubești mai mult pe cei de lângă tine și să înțelegi că sufletul unui om poate fi bine ascuns de aparențele sale comportamentale. Mulți cititori se vor regăsi în morocănosul Ove.

  1. O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, o distopie extrem de cunoscută, prezintă o societate totalitară care are însă mai multe legături cu realitatea de cât ar putea să apară. Uimitor cum a putut întrevede un viitor care nu pare atât de utopic, în care se interzic opiniile personale, iubirea și orice alt mijloc de informare în afară de ecranul oficial prin care oamenii erau și spionați, fiind lipsiți de orice drept la intimitate. Oamenii sunt controlați foarte ușor, inducându-se întotdeauna sentimentul de teamă generat de războaiele între continente, căci țările nu mai exista ca atare.

  1. Dostoievski nu ar trebui să rămână indiferent nimănui.Vă propunem Idiotul, deși probabil majoritatea preferă Crimă și pedeapsă, dintre cele două titluri pe care le-am citit eu. Îmi propun să le citesc pe toate, dar sunt destul de voluminoase, iar pentru Dostoievski trebuie să ai timp, nu doar câteva zeci de minute zilnic. Văzut ca un idiot, prinţul Mâşkin este de fapt un fin observator al psihicului uman, capabil să îi înţeleagă pe toţi, mai presus de propriile nevoi şi este dispus să ofere iertarea sa chiar şi acolo unde nu este cazul. Mâşkin rămâne un personaj insolit chiar şi pentru secolul XIX, un naiv care crede că toţi au gânduri la fel de pure ca ale sale şi ca societatea înaltă se rezuma la dialoguri filosofice care nu au niciun fel de substrat relaţional.

  1. Homo deus – Yuval Noah Harari este scrisă cu argumentația unui istoric, bun cunăscător al psihologiei și religiilor, o lectură cursivă și plină de imaginație este o ocazie minunată de a auzi o opinie fundamentată privind evoluția omenirii. Homo deus explică cum a ajuns omenirea aici și cum va evolua ea, în contextul în care amenințările trecutului – războiul, bolile și foamea au dispărut datorită progresului, fiind înlocuite de altele noi – cum ar fi caloriile și grăsimile, dar mai ales inteligența artificială care amenință intimitatea și modul de luare al deciziilor.

  1. Cărțile de dragoste nu pot lipsi dintr-un top de cărți care merită citite, iar recomandarea noastră este Dragoste în vremea holerei de Gabriel Garcia Marquez. Dragoste în vremea holerei nu e o carte despre iubire, ci mai degrabă despre o obsesie care durează cât o viață. O obsesie pentru o femeie frumoasă, dar care trăiește mai degrabă sub impulsul deciziei de moment și care nu își găsește niciodată liniștea. De remarcat și contextul istoric, al războaielor civile columbiene de la cumpăna secolelor XVIII și XIX, dar și imaginea de ansamblu a unui oraș care își caută gloria din perioada stăpânirii spaniole.

  1. Casa spiritelor de Isabel Allende este povestea clanului Trueba, Esteban fiind personajul prezent în tot romanul, însă accentul cade pe personajele feminine, pe succesiunea a patru generaţii de femei: Nivea, Clara, Blanca şi Alba. Romanul este conceput din perspectivă mai multor personaje: Esteban, Clara şi Alba, firul narativ ţesându-se des şi complex. Avem mai multe poveşti de dragoste, avem lupta între generaţii, cât şi lupta dintre clasele sociale din Chile, o ţară care cunoaşte mai multe răsturnări de regim – de la democraţie, la socialism şi ulterior la dictatură militară.

  1. Sașenka de Simon Sebag Montefiore – Simon Sebag Montefiore este pasionat de istoria Rusiei, iar Sașenka vine să confirme lejeritatea cu care el îmbracă informațiile obținute din studiul arhivelor în cuvinte, transformând oameni și fapte redate printr-un limbaj anost în adevărate opere de ficțiune. Sașenka îmi amintește destul de mult de Într-o noapte de iarnă, fiind însă chiar mai bună decât ea, prin complexitatea narațiunii care se întinde pe aproape un secol și patru generații ale familiei Zeitlin. Recomandăm cartea tuturor iubitorilor de ficțiune istorică, constituind o perspectivă interesantă asupra Revoluției bolșevice, factorii care au determinat-o și schimbările cunoscute de Rusia odată cu trecerea de la Imperiu la Republică.

  1. Povestea slujitoare de Margaret Atwood este o distopie care va intra cu siguranță în cărțile clasice ale genului. Într-un viitor posibil Statele Unite ale Americii se întorc la religie, iar infertilitatea devine punctul central al societății. Slujitoarele sunt de fapt femei destinate să dea naștere copiilor bărbaților bine poziționați în ierarhia socială, având în acest scop ritualuri de sex la care participă și soțiile.

Daca ai in lista alte titluri interesante te invitam sa le imparti cu noi. Promitem sa scriem despre ele. Pana atunci lectura placuta.

Search

decembrie, 2024