UAIC reabilitează Observatorul Astronomic

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit de la Compania Națională de Investiții aprobarea pentru finanțarea proiectului de reabilitare, consolidare și modernizare a Observatorului Astronomic, în valoare de 8.986.644 de lei.

„Aprobarea finanțării pentru reabilitarea Observatorului Astronomic ne bucură în mod deosebit, întrucât este o prioritate de investiții importantă pentru Universitatea noastră. Observatorul Astronomic al UAIC este unica unitate de observare a spațiului din județul Iași, iar revitalizarea acestui obiectiv va crea valoare atât pentru specialiștii din cadrul Centrului de Cercetare Atmosferică și Astronomică pentru securitate spațială, cât și pentru publicul amator de astronomie, care va avea acces ocazional la terasa de vizitare a cerului și sala lunetei, cu prilejul evenimentelor astronomice importante (apariții de comete, conjuncții de planete, ploi de meteoriți, eclipse, etc)”, au declarat reprezentantii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prin lucrările de consolidare și refuncționalizare se urmărește restaurarea imobilului în integralitatea sa cu păstrarea funcțiunii inițiale de cercetare atmosferică și spațială, amenajarea fostei locuințe prin integrarea sa în funcționalul unei instituții de cercetare, precum și realizarea unor spații de laboratoare care vor găzdui echipamente laser și de cercetare astronomică dintre cele mai avansate pe plan mondial. Proiectul de reabilitare urmărește atingerea a 5 puncte de interes:

  • restaurarea imobilului de patrimoniu și aducerea sa la o imagine anterioară cunoscută, considerată de valoare;
  • adaptarea imobilului la cerințele utilizării de către persoanele cu dizabilități;
  • adaptarea imobilului la cerințele de securitate la incendiu specifice, conform normelor în vigoare;
  • refuncționalizarea imobilului pentru acomodarea unor laboratoare de cercetare a spațiului cosmic și a atmosferei;
  • crearea posibilității accesării parțiale a imobilului de către publicul ieșean în timpul unor evenimente astronomice importante;

Construit în 1913, Observatorul Astronomic din Iași a fost al doilea din țară, după cel înființat la București. Gândit inițial ca laborator de astronomie pentru Facultatea de Matematică a Universității a fost considerat, la vremea sa, cel mai modern observator astronomic din Europa. Includea, pe lângă luneta centrală și săli de laborator, o bibliotecă, precum și un apartament pentru profesorii de astronomie ai Universității. Edificiul, înscris în lista monumetelor istorice, a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, cea mai radicală fiind realizarea Sălii Meridian.

Search

noiembrie, 2024