Ghidul bobocelului LSFI

Acum că ești oficial boboc de facultate, stresul admiterii a dispărut. Însă, știm că acum apar cele mai multe întrebări despre următorii 3 ani din viața ta și cum vei reuși să faci față noului statut de student. Pentru că și pentru noi a fost dificil acest start, îți venim în ajutor cu câteva sfaturi

  • Evită cumpăratul cărților „pe repede înainte”. Știm că este foarte important să citești cărțile recomandate de către profesori, dar vei realiza că aceste cărți sunt foarte scumpe. Îți recomandăm să îți faci abonament la bibliotecă, care este mult mai ieftin, și să împumuți cărțile respective pentru a le xeroxa. Astfel, costul poate fi redus chiar la jumătate.
  • Încearcă să îți faci prieteni din prima. Poate nu esti cel mai sociabil/sociabilă persoană dar, crede-mă, te va ajuta enorm să ai cel puțin 2-3 prieteni de la început. Vei avea cu cine să ieși în oraș chiar din primele săptămâni și dacă nu cunosti orașul, ieșitul cu prietenii sigur te va ajuta.
  • Mergi la cursuri. Deși cursurile nu sunt obligatorii, iar somnul de dimineață îți șoptește la ureche să rămâi în pat, unele dintre ele sunt chiar utile, mai ales la materiile unde nu primești suport de curs. Și credeți-ne, e mult mai ușor să ai materia structurată pe înțelesul tău, decât să ceri cursurile de la colegi (ai nevoie de o putere uriașă de convingere). Dar, pe lângă acest aspect, poți înțelege mult mai ușor materia, primind explicații de la profesori, ceea ce te va ajuta în sesiune
  •  Încearcă să nu cheltui prea multi bani. S-ar putea să rămâi fără bani înainte să îți dai seama pe ce i-ai cheltuit și până la sfârșitul lunii să rămâi pe 0. Pune deoparte o anumită sumă (chirie/cămin, mâncare) pentru că te va ajuta mai târziu.
  • Vino mai devreme la primele cursuri. Problema cea mai mare cu care se confruntă orice boboc este găsirea sălii. Dacă nu cunoști pe cineva din an mai mare care să îți ofere indicații, este bine să vii mai devreme la cursuri pentru a avea timp să găsești sala. Nu îți putem garanta că nu o să te pierzi prin facultate, dar acest lucru se poate transforma într-o aventură prin care poți descoperi locul unde îți vei petrece următorii 3 ani.
  • Nu fi mega tocilar, pentru că în felul acesta nu vei reuși să îți faci aproape niciun prieten (eventual un alt tocilar), dar nici să nu cazi în cealaltă extremă (să întârzii foarte mult sau să nu îți pese deloc ce se întâmplă la facultate).
  • Notează ce îți spun profesorii la primele cursuri. Profesorii obișnuiesc să ofere informații utile despre examen, suportul de curs, parțiale și prezența la seminarii. Din propria experiență, îți spunem că cel mai mare stres vine înaintea sesiunii, când nu știi câte prezențe trebuie să ai la seminarul respectiv, dacă o să primești suport de curs sau dacă examenul va fi scris sau oral, iar subiectele vor fi clasice sau tip grilă. Pentru că stresul de a învăța materia în câteva zile este de ajuns, îți sugerăm să ții cont de acest sfat pentru a scăpa de factorii care îți amplifică această stare.

Search

decembrie, 2024