Gabriel Liiceanu – Caiet de ricoșat gânduri

Gabriel Liiceanu, nume important în cultura noastră, nu mai are nevoie de nicio prezentare – în schimb, de fiecare dată când apare un nou volum semnat de filosof, e o încântare să îl (re)descoperi pe autorul care a schimbat cursul ideilor multor cititori. Cărțile lui, editate superb la Humanitas, reușesc să impresioneze nu doar prin coperțile frumoase, ci prin conținutul lor bogat, sau mai bine zis, care îmbogățește. Să-l citești pe Gabriel Liiceanu este echivalent cu o întâlnire necesară, care te ordonează, te impresionează și în același timp te încearcă să privești dincolo de limite. Este important să privești un autor pentru calitatea lui de autor și nu pentru aspecte din gesturile lui cotidiene care ar putea altera experiența lecturării unor pagini importante și interesante deopotrivă.

Noua carte semnată de Gabriel Liiceanu, ”Caiet de ricoșat gânduri – sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului” a apărut deja în librării. Volumul se prezintă sub forma unui jurnal și pune laolaltă experiențe de împrietenire cu mari idei ale tuturor vremurilor. ” „Scriind paginile acestui jurnal de idei, nu m-am putut desprinde de imaginea «spiritului universal» ca activitate a unui uriaș creier al omenirii traversat fără încetare de ideile celor care, de-a lungul câtorva mii de ani, au gândit în beneficiul speciei noastre. Ramificațiile ideilor exprimate de fiecare dată altfel, adăpostite de acest mega-creier, reprezintă cultura lumii.” scrie Gabriel Liiceanu.

”Caiet de ricoșat gânduri – sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului”, o carte despre cultura lumii, scrisă într-un stil cuceritor, deci fermecător, care are în titlu cuvântul mister , o recomandare sinceră de explorat spre marea lume a ”spiritului universal”, călătorie care poate începe, oricând treci pragul unei librării.

Un articol de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2024