Dintre nerăbdările cinematografice din aprilie

Este foarte evident că cea mai mare nerăbdare cinematografică are legătură cu data de 15 aprilie, pentru unii dintre noi, THE DAY (!) când ultimul sezon din ”Urzeala Tronurilor” va fi lansat în marea lumea a internetului. #GOT a devenit una dintre cele mai populare etichete din toate timpurile, sigur că exagerez, ceea ce vreau să scot în evidență este că fanii Game of Thrones sunt unii dintre cei mai activi în mediul online.

Cu multe controverse în portofoliu și cu un număr liniștitor de finaluri gândite, sezonul 8 al GOT apare pe 15 aprilie pe platforma HBO GO – „Fiecare bătălie. Fiecare trădare. Fiecare risc. Fiecare luptă. Fiecare sacrificiu. Fiecare moarte. Toate #PentruTron”, așa a anunțat HBO trailerul pentru ultimul sezon al Game of Thrones. Au fost vehiculate, chiar oficial, unele zvonuri conform cărora multe dintre personajele cunoscute nu vor ajunge în viață până la ultimul sezon.

S-a scris în presă că ” Producătorul HBO a adăugat că ultimele cuvinte ale ultimului episod din serial au fost citite cu voce tare, iar creatorii, David Benioff și D.B. Weiss, au fost aplaudați timp de 15 minute, iar mulți dintre cei prezenți aveau lacrimi în ochi.” Declarație care deja a ridicat așteptările până sus de tot, loc din care pericolul este și mai mare pentru dezamăgirile cârcotașilor. Fenomenul Game of Thrones va genera din nou haștag-uri, distribuiri, vizualizări și alte Gif-uri. Adică, pe românește, o producție din industria cinematografiei îi va sminti pe oameni până la următorul subiect răpitor de ore în fața micilor ecrane.

Sezonul 8 al serialului Game of Thrones va avea șase episoade, fiecare cu durata de 120 de minute de suspans, șoc și tensiune. Atâta doar, să nu pice net-ul și să facă supermarketurile aprovizionări serioase și înainte de Paști.

Un articol de Bianca Ioan

Search

mai, 2024