Spider-Man: Into the Spider-Verse

Super-eroii și poveștile lor cu happy end fac obiectul imaginației scenariștilor de peste hotare și uite-așa se scriu istorii de filme de ținut minte. Spider-man este în continuare un personaj adorat de copiii care doresc să-și picteze pe față masca lui Spider la petreceri, dar și care achiziționează costume de Om Paianjen punând la încercare răbdarea părinților. Pentru că există și fani adulți ai filmelor cu Spider Man, sălile de cinema sunt în continuare pline.

O nouă ediție cu eroul în prim plan, anul acesta odată cu lansarea lui Spider-Man: Into the Spider-Verse. Filmul ni-l prezintă pe adolescentul Miles Morales, din Brooklyn, în rolul principal, ca o dovadă a posibilităţilor nelimitate pe care le are universul Spider-Man, în care oricine ar putea să poarte vestita mască.

Inspirat de personajele din cartea de benzi desenate a scriitorului Brian Michael Bendis şi a artistului plastic Sara Pichelli, din 2011, filmul se axează pe aventurile unui adolescent afro-latino-american din Brooklyn, Miles Morales, care încearcă să se integreze într-o şcoală privată din Manhattan.

Viaţa lui Miles devine complicată atunci când este muşcat de un păianjen radioactiv, care-l face să dobândească abilităţi şi trăsături supranaturale, cum ar fi veninul, camuflajul natural, gelul adeziv, auzul extrem de fin, simţurile de păianjen şi multe altele. Între timp, Kingpin, geniul răului, mafiotul oraşului, şi-a construit un accelerator nuclear ultrasecret, care reuşeşte să deschidă un portal către alte universuri, aducând în lumea lui Miles o serie de alte versiuni ale lui Spider-Man (inclusiv pe cea a lui Peter Parker, Spider-Gwen, Spider-Man Noir, Spider-Ham şi Peni Parker).

Aventurile acestui Spider-Man pot fi urmărite cu sufletul la gură din 28 decembrie în toate cinematografele.

Un articol de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2024