Când editurile îsi dau mâna

Fără să fie promovat ca fiind un eveniment în an centenar, editura Polirom și editura Junimea au lansat în aceeași seară cărți, în intimitatea unei librării la Universitate. Evenimentul a avut loc la Iași, la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, în frumoasa librărie ”Orest Tafrali”, unde s-a adunat atâta lume de n-a avut locuri pe scaun toată. Să stai în picioare vreo două ore și ceva la o lansare de carte poate fi măsura unui gând bun și plin de speranță, mai ales că 70% din auditoriu era format din studenți. 

 Vorbim desigur și despre doi dintre cei mai apreciați profesori de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității în cauză, Ștefan Afloroaei și Nicu Gavriluță, dar și despre un nume sonor în critica literară ieșeană, prin Ioan Holban.

 Fabula existențială, titlu semnat de profesorul și academicianul Ștefan Afloroaei pune în discuție o temă gravă: sensul vieții. Mai degrabă atractiv decât de speriat, autorul orientează către cum ar fi mai potrivit de formulat întrebarea despre sensul vieții, decât direcția către un răspuns. Până la toată urma vorbim de un filosof, și filosofii sunt recunoscuți pentru modalitatea de a chestiona, mai degrabă decât pentru cea de a răspunde.

  Profesorul Nicu Gavriluță și criticul literar Ioan Holban au publicat dialogurile televizate într-un volum la Junimea sub titlul Globalizare și identitate românească, iar volumul Religiilor secularizate semnat de Nicu Gavriluță a fost și el discutat și prezentat în contextul problematicilor cele mai actuale din sociologia de astăzi.

Trei cărți și două edituri, dar și mai multe motive să găsești răgaz pentru momente în care chiar autorii își prezintă cărțile. E  aproape ca și cum ai intra în laboratorul unui cercetător și vezi scaunul lui, ca și cum ai acces la atelierul unui pictor și vezi urmele lăsate de culoare pe șervețele aruncate pe masă. Descriere poetică, dar care materializează  o experiență de dorit.

Un articol de Bianca Ioan

Search

decembrie, 2024