Laborator de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, renovat de compania Falcon Trading Iași

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a inaugurat astăzi, 2 octombrie 2018, laboratorul de informatică Axapta de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, care a fost renovat cu sprijinul companiei Falcon Trading.

La evenimentul de inaugurare au participat prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – ordonator de credite al UAIC, Mihai CHIRICA – Primarul Municipiului Iași, prof. univ. dr. Dinu AIRINEI – decanul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, dar și alți membri ai comunității academice. De asemenea, au fost prezenți și Carmen NICODIM, Vasile BÎRZU, Bogdan MUCENICĂ, Constantin RUSU și Florina MUNTEANU, managerii companiei Falcon Trading.

„Ne face plăcere să inaugurăm astăzi sala cu numărul 10 renovată și modernizată cu sprijinul companiilor din Iași. Laboratorul de informatică Axapta, în care ne aflăm, este acum un spațiu didactic de nota 10, fapt pentru care doresc să mulțumesc în mod deosebit companiei Falcon Trading. Atunci când partenerii din mediul de afaceri vin către universitate, acesta este un semn de credibilitate și confirmarea că merită să investească în educație.” – prof. univ. dr. Mihaela ONOFREI – ordonator de credite al UAIC

Renovarea laboratorului, care a presupus o investiție de peste 50.000 de euro, reprezintă continuarea colaborării de succes dintre Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor a UAIC, echipa de profesori de la specializarea Informatică Economică și compania Falcon Trading. Această colaborare a început în urmă cu zece ani și a presupus mai multe proiecte finalizate prin angajarea absolvenților de la specializarea Informatică Economică precum și de la masterele Sisteme Informaționale pentru Afaceri și Software Development and Business Information Systems. De exemplu, compania a oferit oportunități de practică și internship studenților, a organizat clubul Axapta, prin care a pus la dispoziție licențe academice Microsoft AX pentru cursul Enterprise Resource Planning dar a oferit și burse studenților pasionați de domeniul sistemelor integrate pentru afaceri.

„Ne bucurăm de colaborarea solidă pe care o avem cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și că putem avea o contribuție în dezvoltarea profesională a studenților. Suntem o companie orientată spre oameni, de aceea dezvoltarea profesională și personală a angajaților noștri este extrem de importantă pentru noi.” – Florina MUNTEANU, manager Falcon Trading

Compania Falcon Trading a fost înfiinţată în 1996 şi activează în domeniul IT din 2000. Firma mică,  formată din 2 persoane iniţial, are în prezent 50 de angajaţi, cu un acţionariat de 5 persoane, toţi foşti angajaţi. Domeniul principal de specializare îl constituie ERP-ul Microsoft Dynamics AXAPTA (un brand în permanenţă schimbare: fosta Axapta, fosta Navision, mai noua platformă Dynamics 365). Clienţii sunt firme mari şi foarte mari din străinătate, dar și companii românești. În paralel au fost dezvoltate competenţe şi pe alte tehnologii: de la aplicaţii desktop, tehnologii open source web, până la tehnologii cloud şi mai nou, inteligenţa artificială.

În ultimii doi ani, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au fost renovate și modernizate, cu sprijinul mai multor companii, opt laboratoare și un amfiteatru. Printre aceste companii se numără: Gemini CAD Systems, Amazon, Bitdefender, AquaSoft, Centric, Levi 9, Continental, BCR și Conduent.

Search

decembrie, 2024