Caravana „Cif Curăță România” a avut anul acesta prima oprire la Iași, la Casa de Cultură a Studenților

Pentru al cincilea an consecutiv, caravana Cif porneşte în misiunea de a îmbunătăți calitatea vieții românilor, prin campania naţională „Cif Curăţă România!”. Românii care doresc să se implice, alături de Cif, pot reda strălucirea unor locuri din Iași, Sinaia, Oradea și Drobeta-Turnu Severin.

Am avut ocazia să ne implicăm în campanie pentru Iași și alături de oameni inimoși am curățat platoul din fața Casei de Cultură a Studenților. Daniel Buzdugan, reprezentant al comunității locale și Lucian Mîndruță, ambasadorul campaniei, au pus și ei umărul la reușita acțiunii din Iași. Pentru Lucian Mîndruță că este al doilea an consecutiv când se implică în campanie și își dorește ca tot mai mulți oameni să se alăture inițiativei de a reda frumusețea locurilor din România. După oprirea de la Iași, caravana Cif ajunge și la Sinaia (20-22.04.), Oradea (11-13.05.) și Drobeta-Turnu Severin (01-03.06.).

„Noi nu ne dorim să strângem și să facem curățenie doar într-un loc și să îl lăsăm drept model, ci vrem să încercăm să atragem atenția asupra faptului că oamenii trebuie să se implice și să păstreze cât mai curate locurile în care trăiesc. Am curățat cu spatula cel puțin 25 de gume de mestecat de pe treptele Casei de Cultură a Studenților, am strâns pe puțin 200 de chiștoace de țigări din jardinieră, am șters geamurile clădirii, am măturat treptele și le-am spălat. În urma noastră locul a rămas lună. Sunt de părere că tinerii ar trebui să respecte locul ăsta mai mult. Mă bucur că Cif organizează proiectul „Clean & Travel”, în care voluntarii primesc un weekend cadou, cu transport și cazare inclusă în Iași și alte localități, la schimb pentru ore de muncă la curățat. Sunt și foarte mulți oameni care își doresc să se implice. Pentru Iași s-au înscris 200 de oameni și au câștigat 3, fiecare dintre ei putând veni cu câte un însoțitor. Surpriza anul acesta a venit de la Caras-Severin, de unde avem o familie. Eu sper ca în viitor și mai mulți oameni să își dorească să vină și să ne ajute, indiferent dacă primesc premii sau nu! Până la urmă, spațiile publice sunt responsabilitatea noastră, a tuturor”, a declarat Lucian Mîndruță.

După ce echipa a finalizat sesiunea de curățare, locul a fost înfrumusețat cu o piesă de mobilier urban, al cărui design a fost realizat în așa fel încât să se potrivească cu spațiul de la Casa de Cultură a Studenților Iași. 

„Când am început în urmă cu 5 ani, am ales să curățăm scările de bloc. Anul acesta am decis să redăm strălucirea acelor locuri funcţionale sau cu o însemnătate aparte pentru comunităţile locale. Ne dorim ca oameni din toate colțurile țării să călătorească alături de noi în misiunea de a redescoperi România, în timp ce, împreună, ne implicăm și înfrumusețăm locuri din țara noastră. Știm cât de important este mediul în care locuim şi cu toţii ne dorim să trăim în locuri cât mai frumoase, pentru că acestea ne oferă permanent o stare de bine”, a declarat Alexandra Rafailă, Junior Brand Building Manager Cif, USCE.

De la un an la altul, pragul de vârstă a voluntarilor a variat de la studenți, la tineri și chiar persoane aflate la vârsta a treia. Voluntarii sunt persoane care au înțeles că implicarea socială este o responsabilitate comună. Surpriza ediției de la Iași a venit din partea câștigătorilor, printre care s-a aflat și o familie venită de la Caraș-Severin. Mai mult, la evenimentul de sâmbătă s-a implicat ca voluntar și o ieșeancă pensionar, de profesie medic pediatru.

Pentru cei care își doresc să participe, mai sunt deschise înscrierile pentru Oradea și Drobeta-Turnu Severin, iar locurile care vor fi curățate în aceste orașe pot fi votate în aplicația de concurs, pe pagina de Facebook Cif.  

Înscrierea se face completând formularul online şi indicând, pe scurt, motivul pentru care doresc să participe în competiţie şi să se alăture demersului Cif. Pentru cele 4 evenimente ale ediției de anul acesta se vor extrage câte 3 câștigători. Aceștia vor primi o excursie de un weekend în unul din orașele din campanie și le vor plăti doar prin implicarea în acțiunea de curățare. Fiecare câștigător poate veni însoțit.

Mai multe detalii cu privire la criteriile de vot, înregistrare şi jurizare, oraşele înscrise în campanie, anunţarea câştigătorilor şi desfăşurarea acţiunilor de curăţare sunt disponibile în regulamentul oficial al campaniei și pe pagina de Facebook Cif, la link-ul www.facebook.com/CifRomania.

Search

decembrie, 2024