Au început înscrierile la team ADventure X!

PRIME Iași, Asociația Studenților la Relații Publice și Comunicare, organizează cea de-a X-a ediție a Festivalului Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publiceteam ADventure. Înscrierile se desfășoară pe perioada 13 – 20 octombrie și constau în completarea următorului formular: https://goo.gl/epbSo2.

Scopul proiectului este acela de a crea un cadru de întâlnire şi colaborare între mediul academic, business şi studenţii interesaţi de domeniul Relaţiilor Publice, al Publicităţii și al Marketingului. El presupune formarea a trei echipe a câte trei participanți pentru fiecare firmă parteneră, care apoi se vor ocupa de crearea unor campanii de relații publice și publicitate, pornind de la studiile de caz oferite de companiile ieșene partenere.

 Conceptul celei de-a X-a ediții este intitulat ”Greenlight to Creativity”. Acesta este despre minți cât mai jucăușe, libere de orice îngrădire, entuziaste și pregătite să afle lucruri noi. Așa cum se spune: „Creativitatea este doar inteligența care se distrează”, așa și ”Greenlight to Creativity” este despre participanți, o strategie și un element imprevizibil – creativitatea.

De această dată, concursul se bucură să aibă drept parteneri Cuptorul Moldovencei, College Bar&Grill și Imprima3D. Studenții sunt liberi să aleagă studiul de caz dorit și să se aventureze în această experiență singuri, întrucât îi vom putea găsi noi o echipă sau împreună cu alți doi prieteni. În orice situație, suntem siguri că team ADventure se va dovedi un pas înainte în studenția oricărui participant.

Pentru mai multe detalii privitoare la concurs, puteți intra pe pagina de Facebook a proiectului.

Search

decembrie, 2024