Cluburile din cadrul Casei de Cultură a Studenților

Casa de Cultură a Studenţilor Iași a reprezentat de la începuturi un spaţiu al spiritelor tinere şi libere, al culturii autentice, oferind tinerilor o alternativă elevată, de petrecere a timpului liber. Casa de Cultură a Studenţilor este un mediu în care se dezvoltă calităţile artistice şi morale ale tinerilor studenţi, este un spaţiu de manifestare pentru experimente culturale, precum şi de promovare şi afirmare a tinerelor talente.

În prezent, Casa de Cultură a Studenților Iași reunește formații artistice, cenacluri, cluburi și cursuri. Palmaresul obținut prin intermediul acestor formații înscrie această instituție în rândul celor mai prestigioase instituții de cultură/studențești din centrul universitar ieșean.

Cluburile din cadrul Casei de Cultură a Studenților organizează înscrieri la cursurile dedicate tinerilor din Iași.

Clubul „Quasar Dance“

1-15 octombrie- Marți și Joi 20:00-22:00

Quasar Dance se ocupă cu mişcarea urbană la nivelul oraşului Iaşi. Numele Quasar Dance este recunoscut la nivel naţional prin apariţiile la concursuri de dans modern, breakdance, streetdance. Formaţia este coordonată de coregraful Alexandru Ignat.

Clubul de Arte Vizuale „ConceptART“

1-15 octombrie  Luni-Vineri 10:00-16:00

Clubul s-a înfiinţat în 2007 şi activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, având îndrumător pe Daniel Moisii (Pictor/Scenograf). Clubul de ArteVizuale „ConceptART” pune la dispoziţie cursuri de grafică, desen, pictură şi fotografie pentru studenţi.

Clubul de chitară clasică și electrică

1-15 octombrie  Marți și Joi 20:00-21:00

Acest club a fost înființat în toamna anului 2007 de către profesorul Petran Paveliuc, cu scopul de a învața studenții și tinerii ieșeni să cânte la chitară clasică, electric sau folk. Clubul dispune de atât de o sală de studio dotată corespunzător cerințelor actuale în domeniul muzical, cât și de o sală de repetiție,unde studenții pot studia individual sau pot face repetiții cu grupul încazul în care își formează o trupă muzicală.

Clubul de Dansuri Populare ”Doina Carpaților”

1-15 octombrie  Luni-Vineri 10:00-16:00

Una dintre activitățile organizate de CCS Iași față de care tinerii și studenții manifestă un interes foarte mare este cursul gratuit de dansuri populare pe care coregraful Petre Șușu îl organizează sub forma unui club în  cadrul Ansamblului Folcloric ”Doina Carpaților”. Nivelul înalt de apreciere este demonstrat de numărul mare de cursanți care parcurg acest curs: cel puțin 250 – 300 de persoane anual. Cursul se adresează începătorilor dar, metodele de lucru utilizate, tehnicile și repertoriile coregrafice abordate oferă oportunități de perfecționare și cursanților care au deja un anumit nivel de cunoștințe în domeniul interpretării scenice a dansului folcloric

Orchestra Ansamblului „Doina Carpaților“ este condusă de dirijorul Marinică Botea. În perioada 1-15 octombrie, de luni-vineri, în intervalul orar 13:00-15:00 așteaptă tinerii pasionați de muzică la Casa de Cultură a Studenților Iași.

Clubul de muzică „Richard Oschanitzky“

1-15 octombrie  Luni- Vineri 17: 30 – 18: 30

Clubul de muzică „Richard Oschanitzky“a fost înfiinţat în aprilie 1979 de  profesorul și muzicianul Romeo Cozma. Clubul de muzică „Richard Oschanitzky“ a reprezentat, atât pentru cunoscători, cât şi pentru publicul larg, o marcă de prestigiu, o garanţie a calităţii, devenind în tot acest timp un adevărat laborator de creaţie şi imaginaţie, capabil  să descopere, să formeze şi să promoveze tineri muzicieni reprezentativi pentru arta studenţească.

Trupa de Dans și Entertainment The Sky – CCS Iași

1-15 octombrie  Luni-Vineri 20:00-22:00

Trupa de dans The Sky a fost a fost înființată în cadrul CCS Iași în iunie 1999 de către actualul  referent – coregraf Ștefan Adrian. Artiștii trupei The Sky realizează și alte momente artistice spectaculoase cum ar fi : personaje pe catalige, șhow-uri cu foc, șhow în costume cu lumini sau în lumina Black Light,  statui vii, mimi, statui ce levitează, spandex show, Dance Ball, păpuși uriașe, etc. Realizează cursuri de formare pentru tineri în dans contemporan, modern, de caracter, de societate.

Clubul „ Junimea Studențească“

1-15 octombrie  Luni- Vineri 09:00-13:00

Departamentul este coordonat de referentul cultural, Emilian Marcu. Păstrează colaborarea cu Ligile Studenţeşti şi cu reprezentanţii acestora, cei interesaţi de creaţia literară a studenţilor. Răspunde de fondul de carte şi de reviste pe care le pune la dispoziţia celor interesaţi să le studieze.Tehnoredactează materialele studenţilor pentru a fi trimise la diferite reviste studenţeşti din ţară şi la diferite concursuri organizate de Casele de Cultură ale studenţilor.

Teatrul Studențesc „LUDIC“

4-26 octombrie Miercuri-Vineri 17:00-20:00

Înființat în anul 1978 de profesorul și regizorul Aurel LUCA, Teatrul Studențesc “LUDIC” este formația reprezentativă a Centrului Universitar Iași. Teatrul „LUDIC“ din Iași are un director interimar în persoana lui Ionuț Nucu. Acesta va coordona în mod voluntar activitatea până se va da concurs pentru ocuparea funcției.

 

Casa de Cultură a Studenților Iași participă la Zilele Bobocului Ieșean

Zilele Bobocului Ieșean se desfășoară în perioada 3-6 octombrie în fața Facultății de Chimie, din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iași. Aflat la a II- a ediție în 2017, Zilele Bobocului Ieșean este un proiect ce vizează promovarea în rândul tinerilor ieșeni a multiplelor modalități de petrecere a timpului liber într-un mediu organizat, dar și a educației non-formale. Vom avea parte de 4 zile de festival în care minim 10 asociații studențești vor promova viața de student la poli și vor provoca studenții să participe la activități specifice facultății de unde provin. Studenții vor avea parte de 4 ore de educație informală și 2 ore de concert tematic în fiecare zi .

Search

decembrie, 2024