40 de spații dedicate artei invită ieșenii să le treacă pragul

A doua ediție a Nopții Albe a Galeriilor – NAG va avea loc la Iași vineri, 6 octombrie 2017, începând cu ora 19:00 și până la ora 01:00, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist. Anul acesta, NAG se desfășoară în 12 orașe din România: București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Petrila, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara. 

După succesul primei ediții, evenimentul, organizat local de Asociația Culturală AltIași, propune la această ediție publicului larg accesul la nu mai puțin de 40 de galerii, expoziții speciale și ateliere de artist (lista și localizarea acestora fiind disponibile cu ajutorul unei hărți distribuită gratuit în peste 10 000 de exemplare). La fel ca anul trecut, voluntarii NAG vor organiza tururi ghidate, iar ca element de noutate vor exista și tururi pentru bicicliști, prin interemediul cărora vizitarea se va face într-o manieră mai dinamică. 

Organizatorii propun iubitorilor de artă contemporană o serie de evenimente speciale ce includ: o expoziție și o prezentare (artist’s talk) a unui artist care a reprezentat România la Bienala de la Veneția, Ștefan Constantinescu, curatorită de Jamie Marie Davis (SUA) (la Borderline Art Space); expoziția lucrărilor celor mai buni absolvenți ai universităților de artă din București, Chișinău și Iași (Galeria apARTe), lansarea Galeriei Genesis (o inițiativă Hubrica), dar și Filit 2013-2016, o expoziție colectivă de fotografie (Casa Filit). 

Tot la  Borderline Art Space (str. Belvedere, nr.18) va avea loc, începând cu ora 20:30, un concert live susținut vizual de video mapping, care îi are ca protagoniști pe George D. Stănciulescu, prin proiectul său de muzică experimentală LeVant, și pe artistul Andrei Cozlac (CZC). 

 Informații complete sunt disponibile pe site-ul www.noapteagaleriilor.ro și pe aplicația de telefon NAG (disponibilă pentru Android și iOS)

Organizator NAG Iași: Asociația Culturală AltIași

Finanțator NAG Iași: Consiliul Județean Iași

Sponsor NAG: BRD 

Parteneri NAG Iași: SCC Services Romania, Pring, Rodotex, WINK, Cărturești Iași

Organizator național NAG: Asociația Ephemair

Search

decembrie, 2024