O nouă ediție de poveste a Balului de La Castel a avut loc pe 8 iunie

“Odată ca niciodată”, cea de-a VI-a ediție a evenimentului filantropic Balul de La Castel, a avut loc pe 8 iunie și a mobilizat peste 60 000 de euro în sprijinul copiilor și tinerilor în dificultate sprijiniți de Fundația Serviciilor Sociale Bethany. Evenimentul a fost prezentat de Melania Medeleanu și Pavel Bartoș și a reunit peste 450 de invitați care s-au bucurat de spectacolul muzical plin de energie susținut de Trupa Vunk, invitatul special al serii.

Momentul principal al serii a fost licitația caritabilă ce dat ocazia invitaților la eveniment să facă un exercițiu de generozitate și solidaritate cu copiii sprijiniți de Fundația Bethany. Obiecte de colecție, lucrări de artă, articole sportive și vestimentare, toate au fost parte din poveste. Cele mai râvnite articole de licitație au fost tabloul semnat de Daniela Grapă, licitat cu suma de 10.500 de lei, tabloul semnat de Irina Jijian, licitat cu suma de 10.000 de lei, lucrarea semnată de pictorul Vladinsky, donată cu sprijinul PAVOT, licitată cu suma de 7.000 de lei, tricoul donat și semnat de Gheorghe Hagi, licitat cu suma de 4 000 de lei, și tricoul purtând semnătura sportivului Horia Tecău, licitat cu suma de 3.500 de lei.

 Sub tematica “Odată ca niciodată”, evenimentul și-a propus să ne readucă mai aproape de copilărie și de poveștile sale pline de magie,  proiectând o privire mai senină spre viitorul copiilor în dificultate din comunitatea noastră. Suma mobilizată în cadrul evenimentului va fi astfel investită pe parcursul anului viitor în programele Fundației Serviciilor Sociale Bethany:  programul integrat de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități în cadrul căruia copiii cu afecțiuni motorii și neuro-motorii beneficiază de recuperare individuală gratuită; programul de burse prin care copiii din mediul rural beneficiază de sprijin financiar și de sesiuni de orientare personală și profesională; programul de sprijin psiho-social pentru tinerii cu tulburări de comportament, adicții și boli cronice pe care specialiștii Fundației Bethany îi ajută prin terapie și consiliere să depășească situații dificile.

În anul 2016, Balul de La Castel a mobilizat suma de 56.000 de euro, bani ce au fost direcționați către programele Fundației Bethany. 187 de copii și părinți au beneficiat pe parcursul anului trecut de serviciile și sprijinul specialiștilor fundației în două centre aflate în Iași și Târgu-Frumos, 208 copii din 3 sate au fost implicați în activități educaționale, peste 100 de tineri cu tulburări emoționale și de comportament au primit și primesc în continuare sprijinul unei echipe specializate.

Balul de la Castel reunește an de an peste 60 de parteneri, companii și persoane care, prin implicarea lor în eveniment, contribuie la dezvoltarea comunității:

 

Co-organizatori:

Hotel Restaurant La Castel, Rodotex și agenția Încotro.

Partener principal:

Gemini CAD Systems

Sponsori Diamond:

Kosarom, Medicover, Migdalin

Sponsori Gold:

Focality, Avisso

Parteneri masă companie:

Ford – Official Car, Diana Star Cruises, Utildeco

Sponsori Silver:

E.on, Frarom Internatioal, Uil Casa

Parteneri:

Aeroport Iași, Irina Anti – Makeup Artist, Art Georgies, Atelier Glam, Domeniile Averești, Ceremony by Artizan, Bucovina, Chotronette, Cramele Recaș, Creative Bar Events, Andrei Cucu Photography, Cuptorul Moldovencei, Cutiuța cu Amintiri, Delaco, Florin Dobre, Centrul Comercial Felicia, Fitbit, Fomică?, Oana Gociman Photography, Green Spa, Alex Iacobescu Photography, Iconcult, Imura – Custom Couture, Iolanda Iacomi Makeup Artist, Klipa – Plicuri colorate, La Stada, Livrez Dragoste – Atelier de scrisori, Glam Art Hair by Mara Handrea, Maressia, Salon Noblesse, Vasea Onel Films, Oxygen, Papucei, Paul Pădurariu Wedding Photographer, Pavot, Photomagic – Photo Agency, Prăjitorul din Oz, Primăria Municipiului Iași, Pro Mariaj, Promosfera, Nashi Argan, Saria, Selgros, Simba Invest, Say I Do! – Boutique de Photographie, Stephan Pelger, Timewriters Photography, Moșia de la Tohani, Treaz&Nu, Tricorp, Tymbark, Univers Band.

 Parteneri media:

Magic FM, WINK Public Multimedia, Iași TV Life, Ziarul de Iași, Radio Iași, Ziarul Evenimentul, România Liberă, Revista FPM, Iașul în Afaceri, Happy Media, Vocea ONG, CSRmedia.ro, inoras.ro, iasifun.ro, iasi4u.ro, cafemedia.ro

Mai multe detalii pe: www.baluldelacastel.bethany.ro , www.facebook.com/BaluldelaCastel   sau la e-mail: georgiana.vieru@bethany.ro, telefon: 0743 628 489, persoana de contact: Georgiana Vieru, Coordonator eveniment.

Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-profit care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu peste 20 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate (centre de plasament, familii defavorizate). Nu în ultimul rând, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității. Mai multe detalii se regăsesc pe www.bethany.ro, www.facebook.com/FundatiaBethany.

 

Search

mai, 2024