MNLR Iași va inaugura un nou punct muzeal, dedicat lui Ionel Teodoreanu

Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Primăria Comunei Golăiești anunță deschiderea punctului muzeal „Ionel Teodoreanu” la Golăiești, județul Iași, comuna în care se află legendara moșie a Medelenilor.

 Punctul muzeal „Ionel Teodoreanu” va fi inaugurat pe data de 21 mai 2016, cu ocazia „Nopții internaționale a muzeelor”, fiind al treilea punct muzeal inaugurat de MNLR Iași, după cele dedicate lui Cezar Petrescu (Cotnari) și Dimitrie Anghel (Miroslava), și cel de-al 15-lea obiectiv aflat în componența Muzeului Național al Literaturii Române Iași

Expoziția documentară reconstituie viața și activitatea scriitorului Ionel Teodoreanu și cuprinde fotografii de familie, cărți cu autograf, volume, corespondență, replici după manuscrise, cărți poștale etc, valorificând creativ fondul patrimonial al MNLR Iași.

Despre inaugurarea punctului muzeal „Ionel Teodoreanu”, primarul comunei Golăiești, Mihai Bîzdîgă, a declarat: „Am răspuns cu mare bucurie la propunerea domnului Dan Lungu de a înființa un punct muzeal dedicat scriitorului care a fermecat generații.  Dorim să contribuim la punerea în valoare a operei lui Ionel Teodoreanu și a potențialului turistic din zonă și nu există un loc mai potrivit de a menține vie memoria culturală decât în apropierea satului care a inspirat cel mai cunoscut roman al copilăriei.  ”

„În măsura în care îi stă în putere, Muzeul Național al Literaturii Române Iași încearcă să îmbogățească harta culturală a Iașului. Cum casa de pe ulița copilăriei a dispărut în negurile tranziției, ne-am gândit să ne apropiem de mirifica moșie a Medelenilor. Este minunat că am găsit înțelegere la nivelul autorităților locale și, iată, deschidem un punct muzeal. De fapt, este mai mult decât atât, e o poartă a timpului prin care Ionel Teodoreanu se întoarce acasă.” a declarat Dan Lungu, director al MNLR Iași.

Satul Medeleni, din comuna Golăiești, a dat denumirea cunoscutei trilogii a lui Ionel Teodoreanu. Cu toate acestea, autorul precizează că a ficționalizat locul: „Moșia Medeleni, în care și în jurul căreia gravitează acțiunea celor trei romane, nu este și n-a fost moșia părinților mei.[…] Singura moșie care a aparținut cuiva din neamul meu nu este o moșie de pământ arabil, ci o moșie de hârtie tipărită: am numit romanul Medelenilor, nu moșia Medelenilor.” (Ionel Teodoreanu, Cum am scris „Medelenii”)

Curatorii expoziției sunt reprezentanții MNLR Iași: Iulian Pruteanu, Oana Melinte și Corina Irimiță. Mai multe detalii despre muzeele literare ieșene și activitatea Muzeului Național al Literaturii Române Iași: www.muzeulliteraturiiiasi.ro

Search

decembrie, 2024