Gatitul miresei – obiceiuri si superstitii

Ziua nuntii poate fi impartita in 5 momente majore: gatitul miresei si tot ce inseamna traditii inainte de mers la biserica sau starea civila, cununia civila, cununia religioasa, sedinta foto, petrecerea la restaurant.

Da ne referim la prima parte, sunt foarte multe obiceiuri si proceduri care trebuie luate in calcul.
Dimineata, mirele pleaca catre casa nasilor, ca sa ii aduca acasa la mireasa unde va fi gatitul, ii pune papionul nasului si ii da buchetul nasei. Acestia vin acasa la mireasa unde sunt adunate rudele si cei apropiati. Unii doresc lautari la gatit, se canta “Ia-ti mireasa ziua buna”, eu personal, am pus un CD cu “Emilia Ghinescu – Gateste-ti nasa mireasa,” melodie absolut superba, emotionanta si potrivita.

In mijlocul unei camere se pregateste un scaun unde vor sta mai intai mireasa, apoi mirele, nasa, nasul, parintii si apoi domnisoarele de onoare si cavalerii. Se pun si alte melodii, depinde cine se afla pe scaun, de exemplu “Nasule, maria ta” cand va fi randul nasului.
Miresei ii pune voalul nasa, iar in fata ei trebuie sa fie o oglinda mare, impodobita cu voal, tinuta de domnisoarele de onoare. Acestea trebuie sa fie rasplatite pentru ca tin oglinda, se pun bani de catre cei care iau loc pe scaune, daca nu, acestea pot refuza sa mai tina oglinda in fata lor.

Mirele, daca se doreste, va fi barbierit (simbolic doar) de catre nas sau cavalerul de onoare, spre rasul si deliciul tuturor.
In legatura cu florile de pus in piept (cocardele) – acum se poarta flori naturale, sau se poate alege sa nu se puna flori deloc. Depinde de gusturi. Mie personal nu imi place cand merg la nunti si imi fac o gaura in rochia de seara cu boldul. Apoi gasesti pe jos o multime de flori calcate in picioare. Sunt si alte moduri sa le arati invitatilor ca te-ai ocupat ca evenimentul sa fie placut pentru toti. Veti vedea cand vom vorbi de accesorii – cum le facem noi singure.
Rudelor apropiate, mirilor, nasilor, li se pun flori.

Dupa ce se pun florile si se felicita fiecare in parte, exista obiceiul de a se da cu deodorant (de femei si de barbati) cei aflati pe scaun, nu cunosc exact din ce motiv, dar am inteles ca se face pentru a alunga raul.

Dupa ce toti care trebuie sa primeasca flori si sa stea pe scaune au terminat, ies afara, mireasa ia colacul, merge in pragul casei, inchina colacul (face semnul crucii cu el, in aer, spre oameni), il rupe tot in semnul crucii in 4 bucati pe care le arunca spre oameni, avand grija sa le prinda cineva. Aici depinde de cum interpreteaza fiecare obiceiurile, pentru ca la unele nunti soacra mica este cea care rupe colacul.

Toti mananca din colacul miresei, fetele sperand ca vor avea noroc in dragoste si ca se vor marita in curand.

Alaiul se grupeaza pentru a pleca spre biserica. In frunte trebuie sa fie o domnisoara de onoare cu cavalerul, ei tin lumanarile de cununie. Ii urmeaza mireasa cu nasul, mirele cu nasa, socrii mari si socrii mici, femeile stau la stanga barbatilor.
In cazul in care deplasarea se va face cu masini (acestea trebuie sa fie impodobite, desigur) mirele merge cu nasa si mireasa cu nasul, lumanarile vor sta cu cavalerul si domnisoara de onoare, in masini diferite.

Cand se ajunge la biserica, alaiul se va reface conform ierarhiei anterior mentionate. Lumanarile se vor tine in biserica de catre nasi.
In biserica, numai daca doriti, o sa aduceti un covor nou, pe care trebuie sa stati impreuna cu nasii. Sub acesta se pun bani care vor fi luati de catre biserica, daca decideti sa donati bisericii covorul. Personal cred ca este o superstitie. Se spune ca acel covor face unirea dintre miri mai trainica. Am intalnit persoane care desi au avut covor in timpul slujbei au divortat. Biserica pune covor in fata altarului si fara sa aduceti voi.

Sunt multe superstitii cu privire la nunti. Nu cred in ele, asa ca nu am dezvoltat subiectul dar pot enumera cateva: mireasa nu trebuie sa se uite in urma, nu trebuie sa se intalneasca cu alte mirese, nu trebuie sa poarte pantofi decupati in fata pentru ca i se va scurge norocul printre degete. 
Dupa slujba si momentul porumbeilor, mirii ies din biserica cu lumanarile aprinse si se urca in aceeasi masina. Mirii impreuna cu fotograful pleaca spre locatiile alese pentru sedinta foto.

Daca se doreste pot veni si nasii, ar trebui sa ii intrebati, sa nu se simta lasati deoparte.
Dar sedinta o sa se axeze pe voi, mirii. Fotograful o sa va chinuie, o sa stati in pozitii diferite, o sa se sifoneze rochia de mireasa, coafura, dar se merita. La o luna dupa nunta veti primi dvd-urile cu pozele si veti spune ca a meritat tot efortul. Acum mai trebuie sa aveti noroc, sa nu ploua in timpul sedintei foto.

Search

mai, 2024