Muzeul Literaturii Române Iași pregătește surprize pentru săptămâna „Școala altfel”

Muzeul Literaturii Române Iași pregătește surprize cultural-educaționale elevilor și profesorilor participanți în cadrul programului „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun” de anul acesta, care se va desfășura în perioada 7-11 aprilie.

            La muzeul „Ion Creangă” se va putea vizita expoziția Copilăria părinților noștri, expoziție-experiment realizată de liceeni ieșeni, la inițiativa Muzeului Literaturii Române Iași, concepută în mod special pentru „Școala altfel”. Un exercițiu de comunicare între generații, expoziția este alcătuită din obiecte din perioada comunistă, adunate de către liceeni și organizate pe temele familie, școală și societate.

Vizitatorii se vor putea bucura și de expoziția temporară Chic. Doamne de altădată, de la muzeul „Vasile Pogor”, care recreează atmosfera secolului al XIX-lea prin bijuterii, articole de îmbrăcăminte, accesorii și fotografii cu doamne celebre ale epocii și stilurile personale ale acestora.

La muzeul „Mihai Eminescu”, pe lângă expoziția de bază care a fost reînnoită, se poate vizita și Artiști fotografi ai secolului al XIX-lea, început de secol XX, o selecție de portrete ale marilor familii regale, personalități românești și europene de la 1850 și până în primele decenii ale secolului al XX-lea. Cuprinzând 180 de exponate originale, expoziția prezintă mari artiști europeni și români (Félix Nadar, Mayer&Pierson, Gustave Le Grey, Abdullah Frères, Disdéri, Spirescu etc.). De asemenea, mari personalități sunt ilustrate în fotografii originale: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle, Yehudi Menuhin, George Enescu, Constantin Nottara, Regele Carol I, Regina Elisabeta etc.

În săptămâna „Școala altfel”, muzeele aflate în componența MLR Iași vor fi deschise vizitatorilor și în ziua de luni. Lista muzeelor care vor putea fi vizitate de luni până duminică, în intervalul orar 10-17, este următoarea:

  1. Muzeul „Ion Creangă” (Bojdeuca din Ţicău)
  2. Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”
  3. Muzeul „Mihai Codreanu”
  4. Muzeul „Vasile Pogor”
  5. Muzeul „Otilia Cazimir”
  6. Colecţia „Istoria teatrului românesc” (la etajul Muzeului „Mihai Eminescu”)
  7. Muzeul „Mihail Sadoveanu”
  8. Muzeul „G. Topîrceanu”
  9. Muzeul „Mihai Eminescu”
  10. Muzeul „Vasile Alecsandri”, comuna Mirceşti
  11. Muzeul „Constantin Negruzzi”, sat Hermeziu, comuna Trifeşti

 

         Prețul de intrare la muzee, cât și pentru vizitarea expozițiilor temporare, este de 1 leu pentru elevi. Mai multe detalii despre muzee, expoziții și colecții ale MLR Iași, precum și date pentru programări ale vizitelor se regăsesc la adresa www.muzeulliteraturiiiasi.ro

 

 Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Search

mai, 2024