98 de ani de la nasterea lui Édith Piaf

Édith Piaf (n. 19 decembrie 1915, Paris, Franța – d. 10 octombrie 1963, Grasse, Franța) a fost o actriță, cântăreață și textieră franceză de mare succes, care a consacrat, atât în Franța cât și în întreaga lume, genul „chanson réaliste” (cunoscut cel mai adesea doar ca chanson).

Numele său adevărat era Édith Giovanna Gassion. Și-a luat pseudonimul „Piaf” (în argot-ul parizian = vrabie) cu ocazia debutului, în anul1935. De origine socială modestă, fiică a cântăreței ambulante Line Marsa, de origine italo-algeriană și a acrobatului de circ Louis Gassion, a avut o copilărie grea, fiind crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, localitate din Normandie, iar mai târziu, în cartierul Belleville de la periferia Parisului.

Primul său mare succes datează din ianuarie 1937, când obține un angajament la teatrul „ABC” din Paris cu numele artistic de Édith Piaf, iar impresarul Raymond Asso îi înregistrează discul cu„Mon légionnaire”. Dotată cu o voce capabilă de nuanțe infinite și plină de dramatism, Édith Piaf a anticipat cu un deceniu sensul de rebeliune și neliniște care-i va caracteriza pe artiștii intelectuali de pe „rive gauche”, din care vor face parte Juliette Greco, Boris Vian, Roger Vadim. Jean Cocteau scrie pentru ea piesa de teatru „Le Bel indifférent”. Despărțită de Raymond Asso, Édith începe o legătură amoroasă cu Paul Meurisse, un actor de cinema debutant, pe care îl părăsește pentru compozitorul Michel Emer, care compune pentru ea melodiile „L’accordéoniste” și „Le disque usé”. În timpul ocupației germane are contacte cu mișcarea de Rezistență și entuziasmează publicul cu melodiile „Le vagabond”, „Le chasseur de l’Hôtel”, „Les histoires de coeur”. Totuși, după eliberare, i se reproșează faptul de a fi concertat la Berlin, la invitația autorităților germane.

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert în sala Olympia, cu noul său chanson, „Non, je ne regrette rien”.

Sursă (date+fotografie): wikipedia.org

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics.

Search

decembrie, 2024