Campania de Inscriere Clubul Olimpicilor

Primul club al olimpicilor din România își va începe activitatea la Iași, în data de 31 octombrie. Până la deschiderea oficială, olimpicii sunt invitați să se înscrie pentru a deveni membri și pentru a beneficia de activitățile organizate special pentru ei.

DESPRE IQ (IAȘI)

IQ (Iași) este un program al Fundației Comunitare Iași, în parteneriat cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Asociația ROTALENT și finanțat de Consiliul Județean Iași. Reprezintă un centru de stimulare a performanței, dotat și utilat ultra-modern, care își propune să le faciliteze olimpicilor liceeni accesul la resurse educaționale formale și nonformale suplimentare ale celor mai prestigioase universități din țară și din lume, accesul la programe de dezvoltare personală și profesională, dar şi la un cadru intim de socializare.

IQ (Iași) va avea sediul în corpul R al Universității Alexandru Ioan Cuza (fosta clădire Romtelecom), etajul 4, camera 402.

Clubul IQ (Iași) se adresează liceenilor ieșeni, olimpici la nivel national și international, la orice disciplină, dar și elevilor de liceu cu premii importante la concursurile acreditate de Ministerul Educației Naționale. În calitate de membri ai clubului, elevii vor beneficia de activități de mentorat, workshop-uri de dezvoltare personală, evenimente concepute pentru a le pune în evidență talentul, programe de internship, dar și activități de recreere.

De asemenea, membrii clubului vor beneficia de avantaje suplimentare oferite de partenerii IQ (Iași). Intră pe site-ul IQ (Iași) pentru mai multe detalii despre activități, dotări și partenerii programului.

EȘTI OLIMPIC? ÎNSCRIE-TE ÎN CLUB!

Pașii pentru înscrierea în club sunt foarte simpli; olimpicii sunt invitați să intre pe site-ul IQ (Iași), la secțiunea „Înscriere” și să completeze formularul ce le este pus la dispoziție. Va urma apoi un proces scurt de verificare a informațiilor furnizate, în urma căruia olimpicii vor deveni membri IQ (Iași).Înscrierile se fac până în data de 20 octombrie 2013.

RECOMANDĂ-NE UN OLIMPIC ȘI CÂȘTIGĂ UN KINDLE!

Și ieșenii sunt invitați să contribuie la promovarea Clubului IQ (Iași) în rândul celor care ar putea fi membri. În acest sens, oricine cunoaște un licean olimpici la nivel national sau international sau care a obținut un premiu la un concurs acreditat de Ministerul Educației Naționale, este invitat să îl tăguiască pe pagina de Facebook IQ Iași sau să trimită un e-mail la office@iqiasi.ro cu datele sale de contact. Fundația Comunitară Iași va răsplăti implicarea și va oferi ca premiu, prin tragere la sorți, un Kindle, în data de 20 octombrie.

Acest articol a fost scris de pe un laptop DELL, de la partenerii nostrii, Madd Electronics. 

Search

mai, 2024