Opera Națională Română Iași deschide stagiunea

Opera Națională Română Iași deschide stagiunea 2013- 2014 – sâmbătă, 28 septembrie 2013, cu un spectacol inedit în aer liber, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt. Evenimentul se află deja la a III-a ediție și se va desfășura sub genericul „Magia serii în sunet și lumină”, începând cu ora 20.30, intrarea fiind liberă. Pe scenă vor evolua soliștii, corul și orchestra în concert, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.

Spectacolul, cu o durată de o oră și jumătate, este realizat după modelul celui oferit în ultimii doi ani la deschiderea stagiunii și reprezintă un dar al instituției pentru publicul larg, prezent în număr foarte mare la edițiile anterioare (2011 – peste 5000 de spectatori, 2012 – peste 7000 de spectatori). „Ne pregătim să primim mai mult de 7.000 de spectatori, câţi am avut anul trecut. În program sunt uverturi, arii celebre, momente de cor deosebite. E un repertoriu care va impresiona publicul“, a precizat la conferința de presă Beatrice Rancea, managerul Operei.

Un eveniment grandios, un spectacol de lasere, lumini și artificii, care a creat deja o tradiție culturală de succes în capitala Moldovei.

Vă așteptăm!

Search

mai, 2024