Concursul de Fotografie ”Sărbătorile Iașului 2013”

Primăria Municipiului Iași și Asociația FotoIași organizează în perioada 1-28 octombrie 2013 a treia ediție a Concursul de Fotografie ”Sărbătorile Iașului 2013”.

Concursul este deschis tuturor pasionaților de fotografie, indiferent dacă sunt amatori sau profesioniști.

Fotografiile, făcute în perioada Sărbătorilor Iașului 2013, vor exprima punctul de vedere al autorului legat de acest eveniment ajuns anul acesta la cea de a XXII-a ediție. Oamenii, locurile Iașului aflat în sărbătoare (și nu numai), interacționarea pelerinilor cu arealul ieșean, sărbătoarea religioasă, manifestările laice – târguri, serbări, manifestări sportive – toate, la un loc, se pot regăsi în imaginile cu care se va participa la concurs.

– Fiecare concurent poate participa cu un număr de maxim 10 fotografii digitale alb-negru sau (și) color (dar nu mai puțin de 3), realizate prin orice procedeu tehnic. Se admite orice fel de prelucrare care vine în sprijinul transmiterii mesajului dorit de către autor.
– Fotografiile pentru concurs vor avea următoarele caracteristici tehnice: minim 3000 de pixeli pe latura mare, salvate jpeg la rezoluție maximă.
– Taxa de participare la concurs este de 20 lei.
– Se vor acorda trei premii în valoare totală de 1.000 lei (500 lei Premiul I, 300 lei Premiul II, 200 lei Premiul III)
– Imaginile se vor inscripționa pe CD, împreună cu un CV al autorului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, adresă de mail, adresă de sait/blog/FB), se vor pune într-un plic (împreună cu taxa de participare) și vor fi aduse de către autori la Primăria Municipiului Iași între 21 și 23 octombrie 2013 la camera 12 (Biroul de Programe pentru Societatea Civilă) – pentru Ozolin Dușa, sau vor fi trimise prin poștă, până cel târziu pe 22 octombrie 2013 pe adresa: Ozolin Dușa, C.P. 100 – O.P. 1 Iași.
– Fotografiile primite la concurs vor fi jurizate de către un selector unic în persoana domnului Florin Andreescu, care va acorda cele trei premii.
– Câștigătorul va fi anunțat luni 28 octombrie 2013, ora 18 la Librăria Cărturești din Palas Mall, ocazie cu care va fi organizată o seară dedicată Fotografului și Autorului Florin Andreescu.

Pentru popularizarea acestei acțiuni organizatorii vor putea folosi imaginile primite la concurs fără plata dreptului de autor, dar cu specificarea expresă a numelui acestuia.
Plicurile primite fără taxa de participare nu vor fi luate în considerare.

Search

mai, 2024