ArtHouse Central deschide stagiunea de teatru cu Horațiu Mălăele

ArtHouse Central Iași deschide stagiunea de teatru cu spectacolul “Sânt un orb” al cărui protagonist este renumitul actor Horațiu Mălăele. Spectacolul se va juca în data de 4 octombrie 2013, începând cu ora 20.30, în noul spațiu ieșean dedicat culturii și artei alternative, ArtHouse Central, situat la etajul 6 în Moldova Mall.

“Sunt un Orb”, este un recital actoricesc, cu o minimă ilustraţie muzicală, un dialog intens, în care actorul reuşeşte să capteze permanent atenţia publicului din sală şi să-l facă să vibreze cu trăirea sa.  Horațiu Mălăele afirmă cu umorul caracteristic, în cadrul unueia dintre reprezentațiile sale: “M-am îmbrăcat în negru pentru că am auzit că sunteţi morţi după mine”. Biletele se vor pune în vânzare începând cu data de 1 octombrie 2013 la ArtHouse Central, Moldova Mall etajul 6, având prețul întreg de 50 de lei și prețul redus de 37 de lei (pentru studenți și elevi – în limita a 50 de locuri). Rezervarea biletelor se face la numărul de telefon 0754.049.717.

 

ArtHouse Central are potențialul unui spațiu care permite să grupezi toate formele de artă. Este printre singurele spații alternative din zona Moldovei care oferă șansa unei generații tinere să se promoveze, astfel ArtHouse Central își dorește să  reorienteze   publicul spre un cadru alternativ și, dincolo de toate, să creeze un pol cultural, care să aibă puterea de a satisface nevoile culturale ale acestui oraș.

Bazându-ne pe o evoluție într-un cadru european, Iașul are nevoie de o comunitate cultural-artistică clar definită, care să militeze pentru forme de artă alternative, pentru formarea unei generații de artiști care să se poată dezvolta în afara instituțiilor de stat, pentru crearea unei mișcări ideologice care să o definească.

ArtHouse Central  dorește să restructureze mediul teatral ieșean,  atât prin producții proprii, dar și prin spectacolele invitate.

ArtHouse Central are 3 săli de cinema, galerie de artă, spațiu de joc pentru spectacolele de teatru, cafenea, spațiu destinat concertelor live.

SPECTACOLELE LUNII OCTOMBRIE:

Vineri, 04 octombrie 2013 – “Sânt un orb” cu Horațiu Mălăele;

Luni, 07 octombrie 2013 – “ Terapie prin sex “ cu Pușa Darie;

Vineri, 11 octombrie 2013 – “Soț de vânzare”, de Mihail Zadornov, cu Marius Gâlea, Maria Radu si Marius Gâlea;

Luni, 14 octombrie 2013 – “Bullets over Lipscani”, cu Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc, regia: Eugen Geymant;

Vineri, 18 octombrie 2013 – “Breaking up”, de Michael Cristofer, cu Alexandra Ionita si Catalin Babliuc;

Luni, 25 octombrie 2013 – “7 blesteme… cerute, făcute si legate”, cu Magda Catone, Andrei Runcanu, Carla Maria Teaha, Irina Strungareanu, Florentin Munteanu, Gabriel Fatu, regia: Chris Simion;

Vineri, 28 octombrie 2013 – “O piesă deșănțată”, Marius Manole, Lia Bugnar, Ilinca Manolache, Radu Iacoban, Andrei Alexandru Huţuleac, regia: Dorina Chiriac.

 

 

Search

decembrie, 2024