Festivalul International de Teatru pentru Publicul Tanar

Apreciat de public, artişti, specialişti şi presă drept una dintre cele mai importante manifestări  internaţionale ale regiunii, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) ediţia a VI-a va debuta în acest an pe 5 octombrie.

Singura manifestare teatrală de asemenea amploare internaţională din regiune şi una dintre foarte puţinele de gen din ţară, evenimentul a atras pe ediţie cca 200 de artişti şi specialişti din întreaga lume, aplaudaţi de aprox 8000 de spectatori în sălile teatrului şi în spaţii neconvenţionale (pieţe, parcuri, Baia Turcească, autobuz, cartiere etc.).

Iată cum a fost prezentată manifestarea în presa anilor trecuţi: „…despre cum poate fi depăşit complexul provinciei culturale” Teatrul Azi, 2008; „…festivalul a adunat un fel de dream team al trupelor de teatru pentru copii şi tineret din lume ” Suplimentul de cultură, 2009; „…manifestarea ieşeană a fost un eveniment remarcabil, de ţinută artistică şi de succes la public” Ateneu, 2010; „Teatrul «Luceafărul» şi-a făcut treaba, Teatrul «Luceafărul» trebuie să continue!” Teatrul Azi, 2010; „În sfîrşit s-a instituţionalizat şi la Iaşi – după multe alte încercări – un festival internaţional de teatru. (…) Asumîndu-şi cu fermitate condiţia de reuniune internaţională, festivalul o şi respectă şi o onorează.” Cronica veche, 2011; „…manifestare teatrală fără precedent în Iaşi” Evenimentul, 2008; „…regal de teatru” Adevărul, 2011; „Iaşul, capitala internaţională a teatrului pentru copii şi tineret!” Ziarul de Iaşi, 2011. Un album editat special şi lansat în festival va reaminti momentele de vîrf ale ediţiilor precedente.

Pentru a evita intrarea în previzibil, fiecare ediţie a FITPT are cîte un generic, în 2013 acesta fiind LUDIC. Sub acest concept, publicul va avea ocazia să vizioneze spectacole de teatru pentru toate vârstele, de la preşcolari la adulţi, de toate felurile (de teatru, muzicale, ventrilocie, cabaret, multimedia, coregrafie etc.), spectacole-lectură, filme documentare, să participe la întâlniri cu artiştii, la lansări de carte, expoziţii şi multe alte evenimente.

Deschiderea FITPT va avea loc sîmbătă, 5 octombrie. Întrucît anul acesta se împlinesc 75 de ani de cînd British Council activează în România, 5 octombrie va fi o zi britanică. Vor evolua trupa Noisy Oyster şi trupa Teatrului „Luceafărul” care s-a orientat repertorial către Oscar Wilde.

O echipă de cinci stele – Radu Alexandru Nica, regia, Florin Fieroiu, coregrafia, Vlaicu Golcea, muzica, Daniela Magiaru, dramaturgia, şi Ioana Popescu, scenografia – realizează spectacolul Prinţul fericit după Oscar Wilde, a cărui premieră este programată în prima zi a FITPT. Seara se va încheia cu video-maping imaginat de tînărul artisti ieşean Andrei Cozlac. FITPT va dura pînă pe 11 octombrie şi va aduce la Iaşi creatori din Marea Britanie, Germania, Italia, Rusia, Franţa, Cehia, Olanda, Polonia, Ucraina  şi România.

Special guest stars vor fi Teatrul Odeon, Teatrul Naţional Sibiu, Teatrul Act, Teatrul Nottara care vor prezenta seara, cu începere de la orele 19, spectacole pentru tineret şi adulţi.

Search

decembrie, 2024