Nu toate lucrurile se învață în școală!

Nu toate lucrurile se învață în școală!

AIESEC România invită studenții să descopere lucruri pe care nu le-au învățat în școală, prin participarea la un internship plătit în stăinătate. Sub sloganul ”Nu toate lucrurile se învață în școală!”, studenții din cele 14 orașe în care AIESEC este prezent – Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara – vor avea ocazia să afle mai multe despre oportunitățile aduse pe piață, adresate exclusiv tinerilor și studenților și se vor putea înscrie pentru un astfel de program până în data de 4 august.

Programul Global  Internships se adresează studenților aflați în an terminal sau proaspăt absolvenți, ce doresc să câștige experiență în domeniul studiat. Programul vizează în special persoanele specializate în domenii precum IT, Marketing, Management, Inginerie și Pedagogie, care au cel puțin o experiență de lucru anterioară, fie pe durată scurtă sau lungă. Durata minimă a unui astfel de stagiu de practică este de 3 luni, iar cea maximă de 18 luni, iar aplicanții au libertatea de a-și singuri destinația.

Pornind de la mesajul central pe care AIESEC încearcă să îl transmită studenților în țară, se pot regăsi ilustrații ce conțin învățături ale oricărei persoane plecate în străinătate, prin programul de internship-uri plătite, în diverse cafenele sau restaurante locale din cele 14 orașe menționate anterior. Tinerii își pot face o fotografie lângă acele ilustrații, pe care dacă o postează pe facebook cu hashtag-ul #vreausaplec #AIESECRomania sunt considerați aplicanți ai acestui program.

Pentru mai multe detalii, persoanele interesate pot accesa pagina de facebook http://www.facebook.com/GlobalInternshipsByAIESECRomania.

Contact:

Corneliu Chițanu

Vice-Preşedinte de Comunicare AIESEC Iași

Tel:  +40.742.459.749

Search

decembrie, 2024