Arcadia BikeVibe

Aproximativ 500 de ieșeni au participat duminică, 14 iulie, la turul ciclist Arcadia BikeVibe, umplând de viață, de culoare și de voie bună esplanada Palatului Culturii și apoi întregul traseu parcurs pe biciclete. Recordul de participare arată că pasiunea pentru ciclism trece dincolo de vârstă, statut sau preocupări, și că ocaziile ce aduc oamenii împreună, sub semnul unei idei inspirate și al unui mesaj pozitiv, sunt necesare și binevenite. 

O duminică însorită de vară, cu miros de vacanță și aer de sărbătoare. Încă nu e foarte cald, iar aerul e proaspăt și cerul senin. În fața Palatului Culturii încep să sosească primii bicicliști, cu mult înainte de ora anunțată pentru eveniment. Echipa Arcadia se organizează. Amplasează mese pentru distribuirea tricourilor BikeVibe, aranjează standul principal, descarcă din mașini nenumăratele materiale necesare pentru derularea acțiunii. Se conectează la curent automatele de apă – rezervele aduse, 120 de litri de apă în total, se vor dovedi salvatoare pentru bicicliștii însetați. Pe diverse mese se așează flyere, bomboane, mere, bilete de tombolă, insigne pentru copii curajoși, pixuri, liste peste liste cu numele participanților înscriși. Echipa Arcadia care asigură asistența medicală a evenimentului stă grupată lângă ambulanțe, pregătită de acțiune. Echipajele de poliție și jandarmi înconjoară locul și se așează în formație. Partenerii acțiunii aranjează într-o parte sistemul de sonorizare, în cealaltă parte biciclete IˈVelo ce vor fi închiriate gratuit, iar pe stâlpii ce mărginesc intrarea în scuar se montează banner-ul BikeVibe. Când toate acestea se termină, locul e deja înțesat de biciclete. Cu mic, cu mare, în familie sau cu prieteni, zâmbitori sau preocupați de detaliile de organizare, îmbrăcați lejer în ținută sport sau arborând costume sofisticate de ciclism, nerăbdători sau pur și simplu relaxați, aproape 500 de ieșeni așteaptă ca turul ciclist Arcadia BikeVibe să înceapă. 

Așa cum spune o expresie celebră, ceea ce a urmat e deja istorie. O poveste frumoasă despre felul în care pasiunea comună pentru mersul pe bicicletă a putut aduna la un loc o mulțime de oameni diferiți. O participare peste așteptări, care a adus imensă bucurie echipei Arcadia și ceva bătăi de cap pentru organizare. Dacă tricourile BikeVibe și alte surprize pregătite s-au dovedit insuficiente, aceasta arată doar faptul că ideea a fost bună și că ieșenii au nevoie de mai multe astfel de propuneri de timp liber. Pedalând pe traseul stabilit, impresionantul grup de participanți a transmis mesajul „sănătății prin mișcare” și a fost dovada vie a faptului că mersul pe bicicletă este un sport îndrăgit, o excelentă metodă de relaxare și de deplasare prin oraș.

Iar după întoarcerea din cursă, tragerea la sorți a celor 50 de premii din tombola BikeVibe a adăugat evenimentului stropul necesar de emoție, desemnându-i pe cei mai norocoși dintre participanți: ei au primit servicii medicale marca Arcadia, abonamente la sala de gimnastică și vouchere pentru mobilier, produse de agrement și un weekend la munte.

La final, inspirată de atmosferă, de gândurile bune ale tuturor și mai ales de zâmbetele și energia din jur, echipa Arcadia a anunțat transformarea turului ciclist BikeVibe într-un eveniment anual, prin care își va marca „ziua de naștere” în fiecare vară.    

Prima ediție BikeVibe a fost dedicată împlinirii a 3 ani de activitate de la lansarea grupului Arcadia ca rețea medicală integrată, cu servicii complete de sănătate pentru adulți și copii. Astăzi, Arcadia înseamnă 2 spitale, 2 policlinici, 2 centre de imagistică medicală, 1 unitate publică de prim-ajutor și 1 unitate de servicii medicale mobile. Echipa medicală ce numără peste 270 de medici și peste 150 de asistenți medicali și membri ai personalului auxiliar este pregătită să ofere, la cele mai înalte standarde, servicii de diagnostic și tratament în circa 40 de specialități medicale, chirurgicale și conexe.

În fiecare lună, în unitățile medicale ale rețelei se efectuează peste 10.000 de servicii de policlinică, peste 260 de intervenții chirurgicale și 50 de proceduri de cardiologie intervențională, peste 60 de nașteri și peste 1.500 de explorări imagistice. În cei 3 ani de activitate, serviciile medicale Arcadia au atras peste 175.000 de pacienți unici.

Search

decembrie, 2024