Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova, Iași, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului, Asociația Culturală ARKEO, Muzeul Municipiului București și Casa de Cultură a Studenților, București, organizează expoziția Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene, al cărei vernisaj va avea loc la Muzeul Municipiului București, în data de 19 iulie 2013 începând cu ora 11. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 19 iulie – 25 august 2013, de miercuri până duminică între orele 10 și 18.

Civilizaţia Cucuteni-Tripolie cunoaște o arie de răspândire ce depășește, în perioada de maximă expansiune, 350.000 km2, extinzându-se din sud-estul Transilvaniei, pe întreaga suprafață a Moldovei, inclusiv teritoriul de astăzi al Republicii Moldova, până în vestul Ucrainei, până la Nipru. Numele său a fost dat de descoperirile făcute în 1884 şi 1893 în localităţile Cucuteni (lângă Iaşi, România) şi Tripolie (lângă Kiev, Ucraina).

Proiectul Cultura Cucuteni, valori regăsite ale preistoriei europene are ca obiectiv principal facilitarea accesului la cultură şi stimularea interesului tinerilor pentru valorile Preistoriei europene ilustrate de una dintre cele mai fascinante civilizații preistorice ale Vechii Europe, civilizația Cucuteni, valorificând patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei din Iași.

Expoziția va beneficia de un catalog bilingv, român-englez, de excepție, dând astfel posibilitatea unui public cât mai larg să se informeze cu privire la cele mai interesante aspecte specifice acestei civilizații captivante care a evoluat pe parcursul a aproximativ două milenii, începând cu anii 4600-4500 până în jurul datei de 2750 BC.  

În cadrul proiectului, în data de 20 iulie, cu începere de la orele 11, Muzeul Municipiului București va găzdui un Workshop menit să stimuleze creativitatea tinerilor, dar și să sporească gradul de implicare a comunităţii ştiinţifice în activităţile de informare şi educare a tinerilor. 

Search

decembrie, 2024