Lapusneanu – cea mai noua cafenea din Iasi!

„Strada de plimbare duminicala si de intalnire a tineretii iesene, cu vestite magazine si ispititoare locante cu podiumuri pentru spectacole se mai numea Strada Veseliei sau Strada Muzicii.” Cofetarii cu dulciuri pariziene, o faimoasa hala de bere, carciumi pitoresti frecventate de intelectualitatea boema a Iasului, actori care sustineau spectacole in aer liber si distractii de tot felul dadeau farmecul strazii Alexandru Lapusneanu cu secole in urma, o strada pe care era un privilegiu sa te plimbi.

Anii au trecut, moda s-a schimbat dar strada Lapusneanu este la fel de agitata si plina de viata ca in vremurile de demult. La capatul strazii se afla Cafeneaua Lapusneanu, cea mai noua locatie din centrul orasului, cu un design interesant unde te poti retrage linistit timp de cateva ore pentru a savura o selectie larga de preparate si produse pe baza de cafea, pentru a-ti rasfata simturile cu unul dintre nenumaratele cocktailuri sau pentru o inghetata delicioasa care sa te racoreasca in zilele calduroase de vara.

Aceasta locatie poate deveni cu siguranta locul tau de intalnire cu prieteni, colegi dar si cu parteneri de afaceri. Cu o terasa generoasa ce inainteaza inspre mijlocul pietonalului omonim, cafeneaua iti va da tot timpul senzatia ca te afli in mijlocul promenadei. Noua ne place agitatia si pentru ca pietonalul Lapusneanu e mereu plin de lume, cu siguranta cafeneaua, va fi un loc in care ne vom petrece multe dimineti. Ziarele si revistele de la bar iti pot tine companie si in zilele in care prietenii se trezesc mai tarziu iar sortimentele variate de cafea vor pot fi secondate de gustari delicioase in viitorul apropiat.

In serile lungi de vara te poti intinde pana tarziu in noapte cu prietenii la un pahar de vin bun sau la unul dintre multele sortimente de bere aduse din toata lumea. Seara se organizeaza mici petreceri si credeti-ne ca daca vor fi la fel ca in primul weekend noi ne vom face mereu drum pe acolo. Muzica buna, lume buna, bautura buna, atmosfera excelenta. Speram sa o tina tot asa!

Indiferent daca vii pentru cafeaua de dimineata, pentru o intalnire de afaceri sau pentru o seara interesanta, atmosfera prietenoasa si ambientul placut te vor face sa revii mereu si sa te simti ca la tine acasa.

Search

aprilie, 2024