71 de ani de Paul McCartney

Cantaret si compozitor englez, Sir James Paul McCartney, s-a remarcat ca membu al celebrei formatii The Beatles. Recunoscut ca un simbol al secolului XX, McCartney este mentionat in „The Guinness Book Of Records” ca fiind compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii.  

El a inregistrat 29 de single-uri clasate pe locul intai in clasamentele din Statele Unite, dintre care 20 interpretate de The Beatles, iar restul interpretate fie de formatia Wings sau de el ca artist solo. Paul McCartney a produs si coprodus nu mai putin de 50 de piese de top 10 ( mai multe decat oricare alt producator).  

Cu toate ca Ringo Starr si George Harrison au parasit pentru o scurta perioada trupa (1968, respectiv 1969), John Lennon a fost cel care a plecat definitiv din trupa la finele lui 1969. Pe 10 aprilie 1970, s-a anuntat public despartirea trupei Beatles, chiar cu o saptamana inainte ca Paul McCartney sa scoata primul sau album solo. In acea perioada, prietenia dintre John Lennon si Paul McCartney era erodata dupa ani de rivalitate, insa cei doi s-au impacat cu putin timp inainte de uciderea lui Lennon pe 8 decembrie 1980.  

Piesele scrise impreuna cu John Lennon raman si astazi printre cele mai bune din muzica pop si rock. De altfel, cele mai cunoscute cantece ale formatiei The Beatles au fost scrise de Paul. Printre acestea se numara: „Can’t Buy Me Love”, „Yesterday”, „Hello Goodbye”, „Hey Jude”, si „Let It Be”.  

Paul McCartney a compus cea mai celebra piesa din toate timpurile, „Yesterday”, care a avut pana in prezent mai mult de 6 milioane de difuzari la radiouri, doar un Statele Unite. Artistul  este una dintre cele mai bogate persoane din Marea Britanie, cu o avere estimata in 2010 la circa 475 de milioane de lire sterline. In 1997 a primit distinctia de Cavaler din partea Coroanei Britanice, iar in 1999 a fost inclus in „Rock and Roll Hall of Fame”, ca artist solo.  

Paul McCartney a imprimat o serie de colaborari cu nume sonore din lumea muzicii: Stevie Wonder („Ebony and Ivory”), Michael Jackson („Say, Say, Say”, „The Girl is Mine”), Johnny Cash („New Moon over Jamaica”), George Michael („Heal the Pain”), Tony Bennett („The Very Thought of You”). In 2001, a compus „Vanilla Sky” piesa care da titlul filmului omonim, cu Tom Cruise si Penelope Cruz in rolurile principale.  

Echipa Inoras.ro ii ureaza „La multi ani”! 

Sursa: www.ro.wikipedia.org
Sursa foto: www.fanpop.com

Search

decembrie, 2024