Scriitor, orator si avocat, Barbu Stefanescu Delavrancea este cunoscut atat pentru activitatea sa literara, cat si pentru cea politica. Nascut in Bucuresti, Delavrancea a urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” fiind remarcat pentru talentul si capacitatea sa de asimilare. Din 1877 devine student la Facultatea de Drept.
In 1878, publica primul sau volum, placheta de poezii „Poiana lunga. Amintiri”, semnata doar cu prenumele Barbu. Colaboreaza cu Romania Libera, numarandu-se printre redactorii ei apropiati, alaturi de Alexandru Vlahuta si Duiliu Zamfirescu. In 1884, Barbu Delavrancea reprezinta redactia Romaniei libere la cea de-a XXI-a aniversare a Junimii la Iasi, unde il cunoaste pe Ion Luca Caragiale, caruia ii consacra un admirabil portret.
Un moment important in activitatea sa jurnalistica il reprezinta revista „Lupta literara” (1887), cu accentuate atitudini critice in probleme de critica si de istorie literara, intrand adeseori in polemica cu Titu Maiorescu.
Un loc deosebit in opera sa il ocupa nuvelele si povestirile care evoca copilaria („Bunicul”, „Bunica”, „De azi si de demult”). Inspirandu-se din folclor, a scris cateva basme pretuite pentru frumusetea si stilul lor („Neghinita”, „Departe, departe” , „Palatul de clestar”). Cu toate acestea, Delavrancea este cunoscut si pentru dramele sale istorice: „Apus de soare”, „Viforul” si „Luceafarul”, care reinvie momente importante din trecutul glorios al Moldovei si constituind contributii insemnate la dezvoltarea dramaturgiei romanesti.
In 1899, Delavrancea este ale „primar al Bucurestilor”, iar in 1902, va deveni unul dintre cei mai buni avocati si oratori ai vremii, in celebrul procesul intentat de calomniatorul Caion lui Ion Luca Caragiale.
La 12 mai 1912, ca o apreciere a intregii sale activitati de prozator si dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Romane. La 29 aprilie 1918, scriitorul moare la Iasi si este inmormantat la Cimitirul „Eternitatea”.
Echipa InOras.ro ii multumeste pentru mostenirea lasata in urma!
Sursa: www.ro.wikipedia.org