Nascuta in Bucuresti, fiica a celebrului Amza Pellea, Oana Pellea este una dintre cele mai cunoscute actrite din Romania. Cariera artistei cuprinde peste 30 de roluri importante in teatru si 20 in film. Oana Pellea a castigat de doua ori premiul Uniunii Oamenilor de Teatru din Romania (UNITER) pentru „Cea mai buna actrita” si i s-a acordat premiul Fundatiei Culturale Romane pentru Cariera Internationala Remarcabila.
Oana Pellea a studiat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica (UNATC) si a terminat studiile in promotia 1984, la clasa prof. Sanda Manu. In perioada 1984–1987 a fost actrita la Teatrul din Piatra Neamt. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 pana in 1999 si a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia si Europa. Talentul si pasiunea pentru actorie au fost observate de critici in rolurile din „Trei surori” a lui Cehov, din „Iulius Cezar” de William Shakespeare, „Mefisto” a lui Klaus Mann, din „Imblanzirea Scorpiei” dupa Shakespeare si Drussila din „Caligula” a lui Albert Camus, din „Timpul din Poveste de iarna” a lui Shakespeare, in regia lui Aleaxandru Darie.
In 2006 a jucat alaturi de Clive Owen in filmul „Children of men”, in regia lui Alfonso Cuaron, produs la studiourilor Universal Picture. In 2007 a fost distribuita in productia britanica „I really hate my job”, regia Oliver Parker, dar si in productia americana „Fire and Ice”, in regia lui Jean-Christophe Comar.
In 2009, actrita a lansat prima sa carte, „Jurnal 2003-2009”, la editura Humanitas, care devine cea mai bine vanduta carte a editurii. In 2010, Oana Pellea revine pe scena Teatrului Bulandra cu rolul „Tanti Roz” din „Oscar si Tanti Roz” de Eric-Emmanuel Schmidt, iar in 2011 joaca in „Vocea Umana” de Jean Cocteau, la Teatrul Metropolis, rol pentru care este nominalizata la premiul UNITER pentru „Cea mai buna actrita”.
In 2012, Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei i-a acordat Oanei Pellea decoratia „Crucea Casei Regale a Romaniei”.
Echipa InOras.ro ii ureaza „La multi ani” si cat mai multe roluri cu care sa ne incante!