130 de ani de Nina Ricci

Creatoare de moda franceza de origine italiana, Maria Nielli, cunoscuta cel mai des sub numele de Nina Ricci, a fondat una dintre cele mai cunoscute case de moda din prezent. Nina si-a inceput cariera de croitor inca de la varsta de 13 ani, la un creator de rochii. Dragostea pentru moda a devenit tot mai mare pe parcursul adolescentei, iar in 1908 Nina s-a alaturat casei Raffin ca si designer si a ramas acolo timp de 20 de ani.  

In 1932, din dorinta de a lucra la propriile creatii, Ricci fondeaza la Paris propria casa de design, fiind ajutata de fiul sau, pe partea de finante. Creatoarea s-a ocupat doar de designul rochiilor, lucrand cu materialele direct pe manechin, pentru a se asigura ca vor avea forma potrivita in momentul in care vor fi gata.  

Curand, toata lumea aflase de casa Nina Ricci, care era considerata drept definita rafinamentului si a elegantei, a vestimentatiilor romantice si debordand de feminitate. Tocmai datorita acestei reputatii, in perioada anilor ’30, casa de design se extinde de la o singura camera la trei cladiri, succesul cel mai mare fiind inregistrat in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. In 1949, casa Nina Ricci isi face loc si in lumea parfumurilor, prin lansarea esentei „L’Air Du Temps”. Celebra sticla cu porumbei a fost creata de Marc Lalique, in colaborare cu Robert Ricci, fiul Ninei care va avea o cariera stralucita in domeniul parfumeriei.  

La inceputul anilor ’50, Nina Ricci decide sa se retraga din lumea design-ului, preferand sa supravegheze de la distanta casa de creatie. In 1954, fiul sau alege un nou designer-sef, pe belgianul Jules-Francois Crahay. In 1970, la 87 de ani, creatoarea Nina Ricci paraseste pentru totdeauna lumea modei. Casa sa de moda va fi cumparat in 1998 de grupul spaniol Puig, condus de familia lui Massimo Guissan.  

Echipa InOras.ro ii multumeste pentru creatiile sale de moda si inovatiile aduse design-ului!

Search

mai, 2024