Turnul Nostru- simbol al implicarii civice

Vineri, 28 septembrie, ora 20.00, are loc inaugurarea proiectului “Turnul Nostru”, unul dintre cele mai importante proiecte de implicare civica din Iasi.

Inaugurarea acestui proiect reprezinta punctul de finalizare a lucrarilor ce au avut drept scop modernizarea Castelului de apa, proiect intitulat “Turnul Nostru”, ce este situat in apropierea pasarelei pietonale Alexandru cel Bun, ce face legatura intre acest cartier si Gara, impreuna cu restul orasului. Traficul zilnic pe pasarela este de aproximativ 25.000 de persoane.

Castelul de apa a atras atentia unui grup de tineri ieseni, insa nu datorita starii de degradare in care se afla, ci datorita zonei si a vizibilitatii pe care o ofera. Astfel, ei s-au inscris intr-un concurs de proiecte de revitalizare urbana, unde au castigat in fata celorlalte 500 la nivel national. Conceptul a fost gandit in anul 2009, urmand ca pe 16 noiembrie 2011 Pepsi Refresh sa castige titlul de sponsor principal.

Derularea proiectului a adus unele modificari fata de planul initial. Au intervenit aspecte neasteptate care au impus modificări ale conceptului initial, dar care nu au impiedicat echipa de implimentare sa identifice solutia cea mai potrivita pentru ca proiectul sa-si atinga scopul. Dupa lucrarile de consolidare si vopsirea completa a turnului, suprafata lui a fost acoperita de o pictura murală, cu trimitere la patrimoniul construit al Iasului, sustinută de un mesaj de implicare: “Iubim. Indraznim. Construim”.

Obiectivul dispune de iluminat arhitectural care, pe langa vizibilitatea ce o confera turnului pe timp de noapte, va fi ai o sursă de lumina pentru pietonii pasarelei, sporind astfel gradul de siguranţa a zonei. De asemenea, Castelul de apă îşi va păstra funcţionalitatea, servind ca sursă de alimentare pentru stingerea eventualelor incendii din incinta Depoului CFR Iasi.

Investitiile pentru restaurarea simbolului s-au ridicat la 83 846 de lei, impartite astfel: consolidare si fatada – 40 851 lei, interventia artistica – 9 385  lei, iluminat arhitectural – 28 630 lei, alte cheltuieli – 28 630 lei.

Pentru a asigura sustenabilitatea proiectului, Turnul Nostru va fi preluat de Fundatia Comunitara Iasi si va reprezenta simbolul Programului de  Revitalizare Urbana al carui scop este de a imbunatati aspectul orasului, avand si o puternica componenta de dezvoltare comunitara si sociala.

In prezent se pregateste o a doua etapa a proiectului care presupune reamenajarea spatiului verde din jurul Castelului de aa. Lucrarile, derulate sub coordonarea directa a unor ahitecti peisagisti, ar fi o continuare de succes a renovarii castelului si ar intari convingerea ca prin implicarea cetatenilor si a instituţiilor putem schimba in bine spatiul comun din Iasi. Proiectul va purta numele Turnul Nostru: Intre Oameni

Implementarea proiectului a fost posibilă cu sprijinul financiar al partenerului Pepsi, cu implicarea unor companii private şi a autorităţilor locale, cu acordul CFR- Călători S.A, dar şi cu sprijinul tuturor cetăţenilor care au crezut că împreună putem schimba lucrurile în mai bine. 

“Scopul propus este de a intra in actualitate. Turnul Nostru reprezinta un simbol al ridicarii in comunitate.”, Andrei Gheorghiescu, Manager proiect Turnul Nostru.

 “ Turnul Nostru este un castel de 130 metri cubi, iar noi suntem proprietarii acestuia. Este ceva extraordinar si foarte frumos”, Iordan Vintila, Director CRF Calatori.

“Ma bucura faptul ca in Iasi exista voluntariat in folosul comunitatii”, Dragos Ciolacu, arhitect.

 

 

Search

decembrie, 2024