Spectacolul Lord Of The Dance revine in Iasi anul acesta pe 15 octombrie

Dupa succesul fulminant al turneului de anul trecut, indragitii dansatori irlandezi revin in toamna aceasta intr-un turneu gigant ce va cuprinde sapte orase mari din Romania.  Pe 15 octombrie la Sala Polivalenta din Iasi, dansatorii companiei „Michael Flatley’s Lord Of The Dance” isi vor incanta fanii cu o poveste noua, costume fabuloase, muzica traditionala irlandeza, focuri de artificii, si multe alte surprize.

Cum din fiecare poveste nu lipsesc personajele pozitive si negative, dragostea si suspansul, nici din povestea dansatorilor irlandezi creionata pe ritmuri de dans, nu va lipsi eterna lupta dintre bine si rau, personaje malefice ce incearca sa impiedice o dragoste puternica, dar si personaje pozitive care lupta pentru a-i apara pe cei mai slabi decat ei. Lupta nu va fi lipsita de surprize, iar pe parcursul celor doua acte ale spectacolului, emotiile transmise prin miscarile unice ale dansatorilor irlandezi vor tine publicul cu ochii lipiti de scena, traind si luptand alaturi de personajele pozitive.

Spectacolul din Iasi face parte din al doilea turneu in Romania, turneu ce va dura o saptamana si va incepe pe data de 9 octombrie 2012 si se va incheia pe 16 octombrie. Restul oraselor prin care vor poposi celebri dansatori irlandezi, vor fi anuntate ulterior.

Search

decembrie, 2024