„Amour”, de Michael Haneke, tratează povestea unui cuplu de octogenari – Georges (Jean-Louis Trintignant) şi Anne (Emmanuelle Riva) – oameni cultivaţi, profesori de muzică pensionari, care trăiesc în străinătate, împreună cu fiica lor Eva (Isabelle Hupert). Atunci când, într-o zi, Anne suferă un atac cerebral care îi paralizează o parte a corpului, dragostea ce uneşte acest cuplu în vârstă va fi pusă la încercare. Cel mai recent film al lui Haneke concurează pentru premiul Palme d’Or. În urmă cu trei ani, la ediţia din 2009 a festivalului, regizorul austriac câştiga acest premiu cu pelicula „The White Ribbon”. 

Fiind nominalizat şi premiat la Cannes în mai multe rânduri în anii anteriori, Thomas Vinterberg concurează anul acesta la marele premiu cu drama „The Hunt”, cu Mads Mikkelsen şi Alexandra Rapaport în rolurile principale. Povestea filmului se petrece într-un orăşel de provincie, cu puţin timp înainte de Crăciun. Lucas, un tip de 40 de ani, încearcă să-şi pună viaţa în ordine după un divorţ dureros: are o prietenă nouă, un job nou şi ţine legătura cu Marcus, fiul lui adolescent. Însă lucrurile scapă din nou de sub control. O vorbă întâmplătoare, o mică minciună, şi – odată cu zăpada şi cu luminile Crăciunului – minciuna se răspândeşte ca un virus, semănând groază şi neîncredere, până la o isterie colectivă în care Lucas luptă de unul singur pentru viaţa şi demnitatea lui.

Premiat în 2006 cu Palme d’Or pentru „The Wind That Shakes the Barley”, Ken Loach concurează anul acesta cu „The Angel’s Share”, cu John Henshaw („Looking for Eric”), William Ruane („The Wind That Shakes the Barley”), Gary Maitland („Sweet Sixteen”) în rolurile principale. Filmul urmăreşte povestea lui Robbie, un trouble-maker recunoscut care, devenit de curând tată, jură că fiul său nu va avea aceeaşi soartă ca şi el. După o vizită la o distilerie de whiskey, Robbie găseşte noi sensuri vieţii şi, împreună cu Rhino, Albert and Mo care, ca şi el, nu îşi pot găsi de lucru datorită cazierului problematic, va face din băuturile tradiţionale ale Scoţiei o cale către un viitor mai bun.

Tot în competiţia pentru marele premiu, „Holy Motors” în regia lui Leos Carax, cu Eva Mendes şi Kylie Minogue în rolurile principale, prezintă o zi din viaţa unui bărbat (Denis Levant) care îşi schimbă soarta de la o oră la alta, aşa cum un asasin trece de la o ţintă la alta. În fiecare conjunctură are, pe rând, o altă identitate: uneori bărbat, alteori femeie, uneori tânăr, alteori bătrân, pe moarte, uneori decrepit, alteori bogat, criminal, cerşetor sau director de firmă, creatură monstruoasă, muncitor, familist… E clar că personajul joacă o serie de roluri, dar unde sunt camerele, echipa de filmare, regizorul?

Prezent în secţiunea Un Certain Regard, „7 dias en la habana”, este un film colectiv ce prezintă o săptămână din viaţa oraşului Havana. Fiecare segment al filmului, semnat de către unul din cei şapte regizori ai filmului – Gaspar Noe,  Benicio del Toro, Julio Memde, Elia Suleiman, Laurent Cantet, Pablo Trapero şi Juan Carlos Tabio surprinde câte o zi din existenţa capitalei.

În aceeaşi secţiune, „Confessions d’un enfant du siecle”, de Sylvie Veyrhede, cu Charlotte Gainsbourg şi Pete Doherty în rolurile principale este o adaptare a unui roman de Alfred de Musset. Plasat în Parisul anului 1830, filmul urmăreşte povestea lui Octave, care, trădat de către iubita lui, cade în disperare. După moartea tatălui său se retrage la ţară, unde o întâlneşte pe Brigitte, o tânără văduvă, cu 10 ani mai în vârstă decât el. Pentru Octave, acesta este începutul unei noi pasiuni.

„Journal de France”, de Raymond Depardon, prezent în cadrul secţiunii Seances Speciales, reprezintăo călătorie în timp pe care regizorul şi fotograful a realizat-o împreună cu Claudine Nougaret. Împreună au cutreierat Franţa timp de şase ani, redescoperind ţara prin intermediul fotografiilor realizate de Depardon sau materialului video filmat anterior şi nefolosit pănâ acum. Filmul oferă un portret unic al unei ţări, o vedere de ansamblu asupra unei cariere de-a dreptul remarcabile şi o fascinantă trecere în revistă a evoluţiei artei fotografice pe parcursul ultimei jumătăţi de secol.

Independenţa Film este casa de distribuţie care promovează filme independente de referinţă, de nişa sau câstigatoare ale unor premii internaţionale prestigioase, pelicule ca ”Todo sobre mi madre”, “Trainspotting”, ”Melancholia”, ”Amélie”, ”In The Mood for Love”, ”Vicky Cristina Barcelona”, ”Dogville” etc.

Articolul Independenţa Film aduce filme din selecţia oficială Cannes 2012 apare prima dată în In Oras - Iasi.

Vineri, 4 mai, la Cinema Pro (București) a avut loc premiera de gală a filmului regizat de Gabriel Achim, “Visul lui Adalbert”, o comedie neagră, bazată pe o întâmplare petrecută într-o uzină comunistă în 1986.

Atît regizorul, Gabriel Achim, cît și întreaga echipă, au fost aplaudați minute în șir de către publicul prezent la eveniment.

Evenimentul din București a fost precedat de alte două premiere de gală, care au avut loc în prezența regizorului și a unei părți din echipă, în Cluj (la Odeon Multiplex) și în Iași (la Cinema Victoria)

Întrebat de ce puștii trebuie să vadă “Visul lui Adalbert”, Gabriel Spahiu a mărtusit: “Părerea mea e că nu trebuie neapărat să vadă filmul ăsta sau să ne asculte pe noi cînd povestim cum am trăit adolescența pe vremea lui Ceașcă. Trebuie să-și trăiască viața în felul lor. Să se uite la Visul lui Adalbert pentru că e un film bun, nu ca să învețe istorie.” (Cațavencii, nr.17/2012)

“Visul lui Adalbert” a fost numit de publicaţia americană de specialitate The Hollywood Reporter “O felie de viață ironică și nostimă… o pildă inteligentă, sumbru – comică, dar cu un subtext grav.”

De asemenea, Film Society Lincoln Center nota: “Dar cea mai importantă pentru români e ziua în care echipa de fotbal Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni, după o serie de penaltiuri de legendă. Îmbinând triumful cu tragedia, având ca fundal o societate paralizată, “Visul lui Adalbert” pune în discuție problema responsabilității colective și iluzia, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății.”

Iulia Blaga scria pe Hotnews.ro: „Visul lui Adalbert nu seamăna cu ce s-a mai făcut la noi. Întregul amestec de realitate, ficțiune si autoreferențialitate are – tocmai datorită imperfecțiunilor și aspectului neregulat, grunjos -, multă prospețime.”

“Reconstituire pe cât de fidelă, pe atât de amuzantă a unei zile din România anului 1986, filmul „face cu ochiul” cinefililor printr-o serie de citate cinematografice absolut savuroase.”, nota Gabriela Lupu în România Liberă.

“Visul lui Adalbert” a intrat în cinematografe din 4 mai, distribuit de Bright Film, și rulează la Cinema City Sun Plaza, Cinema City Cotroceni și Hollywood Multiplex (în București), la Cityplex (Brașov), Cinema City și Odeon Multiplex (Cluj), Cityplex (Constanța), Cinema Victoria (Iași), Caffe Cinema 3 D (Ploiești) și Eurocinema Drăgășani.

Pe 9 mai, “Visul lui Adalbert” va rula și la Noul Cinematograf al Regizorului Român din București.

Filmul a fost prezentat în premieră mondială, în 2011, la Reykjavik International Film Festival.

Despre „Visul lui Adalbert”, regizorul Gabriel Achim a mărturisit că nu se adresează unui public anume: “Spre surprinderea mea, “Visul lui Adalbert” a fost apreciat și de oamenii de 20 de ani, și de islandezi, și de turci. Englezii îmi spuneau că este o comedie romantică de întreprindere. Și ei își aduceau aminte de anii ’80, aveau nostalgia asta a muncitorilor, inginerilor, a oamenilor care munceau ca să trăiască, nu trăiau ca să muncească.”

Cosmin Manolache, co-scenarist, a povestit cum s-a născut “Visul lui Adalbert”: “Unchiul meu a fost inginer de protecția muncii la Întreprinderea de Autocamioane Brașov. Așa că am fost sensibilizat de mic cu materialele astea de protecția muncii. Când s-a întâmplat, acum câțiva ani, să găsesc niște diapozitive cu accidente de muncă pe lîngă Biserica Sf. Elefterie, am zis că o să îmi fie de ajutor într-un fel sau altul. S-a întâmplat să vină propunerea lui Gabi, care auzise o poveste, în mare parte  cea din film, pe care noi ne-am apucat să construim ceea ce ați văzut.”

Gabriel Achim (regizor și scenarist) a completat: “Partea asta cu accidentul de muncă reconstruit, cu urmări cu aceleași efecte ca și cazul reconstruit, mi-a plăcut foarte mult pentru că mi s-a părut ca o oportunitate de a vorbi despre accidentele care se întâmplă când noi, regizorii, reconstruim realități.”

În ceea ce privește alegerea actorilor, Gabriel Achim a spus că l-a preferat pe Gabriel Spahiu pentru chipul expresiv, pe care se întâlnesc tragicul și comicul, iar pe Doru Ana pentru că și l-a închipuit spunând că vrea să vadă  la video filme cu femei goale.

SINOPSIS 

Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești? Greu de crezut pentru corporatiștii de azi, dar au fost vremuri când varianta a doua era exclusă. În “Visul lui Adalbert”, primul lung metraj al lui Gabriel Achim, o mână de ingineri în fața unui aparat video adus pe șest la birou așteaptă à bout de souffle să-l vadă pe Duckadam ridicând Cupa Campionilor Europeni. Atmosfera relaxată, departe de ochii iscoditori ai nevestelor, ce ar fi trebuit să urmeze festivităților dedicate aniversării PCR, va rămâne doar o promisiune. Totul este dat peste cap de un chiul: doi muncitori se sustrag de la programul cultural-artistic pentru a face pe neve cuțite cu mânere de plexiglas, una din formele prin care ciubucul lua drumul doctorilor, profesoarelor, secretarelor, într-o tovărășească înțelegere a greutăților vieții. Banalul și tragicul coexistă în chipul cel mai firesc, căci de la bal până la spital nu-i cale lungă. Dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit.

Remarcat de presa internațională de specialitate, “Visul lui Adalbert” este o abordare proaspătă și comic-nostalgică a unor momente importante petrecute în România anilor `80, a cărei distribuție îi aduce laolaltă pe Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Paul Ipate, Alina Berzunțeanu, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Coca Bloos, Mircea Rusu, Viorel Comănici, Adrian Ciglenean, Violeta Haret-Popa, Ana Maria Moldovan, Cristi Balint, Dan Ivanesei, Vitalie Bichir și Bogdan Marhodin. Figurația a fost impresionantă și a adunat  sute de oameni din Mizil și Ploiești care au apărut pentru prima oară într-un film de lung metraj. Filmările au durat 5 săptămâni în perioada 2010-2011 și s-au desfășurat în Mizil, Ploiești, București și Bran

“Visul lui Adalbert” este o producţie Green Film și 4 Proof Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al UniCredit Țiriac Bank, Loteriei romane, Romaqua Group, MEC Romania, Media Tour, Drill Media,  Digital Cube și al Asociației Române de Film Independent (ARFI).

Regia: Gabriel Achim

Producători: Gabriel Achim și Monica Lăzurean-Gorgan

Producător delegat: Dan Burlac

Producător executiv: Gabriel Achim

Scenariu: Cosmin Manolache și Gabriel Achim

Imagine: George Chiper-Lillemark

Scenografie: Vali Ighigheanu

Costume: Luminița Mihai

Montaj: Cristian Nicolescu și Ioan Ștefan Tatu

Sunet: Dan-Ștefan Rucăreanu, Filip Mureșan și Vlad Voinescu

Distribuitor România

Bright Film

Gabriel Achim a absolvit secția Regie-Film a UNATC în 2008 și Academia de Studii Economice la începutul anilor `90. Mai înainte de a fi regizor și producător, a lucrat peste 10 ani ca director şi consultant în managementul resurselor umane pentru companii internaţionale. A scris, produs şi regizat filme de scurt-metraj, care au fost selecționate şi premiate la numeroase festivaluri de film naţionale şi internaţionale.

Trailerul filmului: http://vimeo.com/40749555

Site-ul filmului: www.visulluiadalbert.ro

Pagina de Facebook: http://www.facebook.com/VisulLuiAdalbert

Articolul “Visul lui Adalbert”, “omagiu” performanței lui Duckadam, “glorie”cinema-ului românesc apare prima dată în In Oras - Iasi.

Cu replici memorabile, spuse pe un ton în contratimp cu situaţiile şi cu umorul excentric care îi defineşte stilul, Kaurismäki are în „Le Havre” valori morale extrem de clare, cu diferenţe izbitoare între bine şi rău, accentuând supremaţia solidarităţii împotriva laşităţii.

 „Cinematograful european nu se ocupa prea mult de agravarea continuă a crizei economice, politice şi mai ales morale cauzate de problema nerezolvată a refugiaţilor. Soarta rezervată extracomunitarilor care încearcă să intre în Uniunea Europeană este schimbătoare şi de multe ori scandaloasă. Nu am nici un răspuns la această problemă, dar mi s-a părut important să abordez subiectul într-un film care, în toate privinţele, este irealist”, spune regizorul finlandez. 

Aki Kaurismäki a început să facă cinema împreună cu fratele său mai mare, Mika Kaurismäki. Filmul lui de debut a fost Crime and Punishment (1983), o adaptare a romanului lui Dostoievski, plasat într-un Helsinki contemporan. Şi-a câştigat recunoaşterea internaţională  cu Leningrad Cowboys Go to America (1989), selecţionat în numeroase festivaluri. 

În 2002 The Man Without Apast a primit Marele Premiu şi Premiul pentru cea mai bună interpretare feminina  (Kati Outinen) la Festivalul de Film de la Cannes şi a fost nominalizat la Premiile Oscar 2003, la categoria Cel mai bun film străin. Şi următorul său film, Lights In The Dusk (2006) a fost ales să reprezinte Finlanda la Premiile Oscar 2007, la categoria Cel mai bun film străin, dar în ambele situaţii Kaurismäki a decis să boicoteze premiile Oscar şi a refuzat nominalizarea ca protest împotriva politicii externe a Statelor Unite. 

Le Havre reprezintă primă parte dintr-o trilogie în care Aki Kaurismäki intenţionează să vorbească despre viaţa în porturi. Celelalte două pelicule ale trilogiei vor fi filmate în Spania şi în Germania, în limba ţărilor respective.

Povestea  filmului

Marcel Marx (André Wilms), un fost scriitor boem retras în portul Le Havre pentru a trăi simplu şi a lucra ca lustragiu, este sprijinit de rocker-ul Little Bob (care se interpretează pe sine), şi mai ales de oamenii simpli din cartier (băcanul, vânzătoarea de pâine, barmaniţa din colţ), pentru a-l ajuta pe Idrissa (Blondin Miguel), un copil african imigrant căutat de poliţie, să-şi regăsească mama.

Evenimentele  se succed cu repeziciune: conflictul dintre Marcel Marx şi Monet (Jean-Pierre Daroussin),  un personaj de inspiraţie dostoievskiană – un poliţist mustăcios şi veşnic abătut, în căutarea infractorilor, apariţia cetăţeanului pârâcios (Jean-Pierre Léaud) înnebunit să-i raporteze la poliţie pe Marx şi pe Idrissa, boala lui Arletty (Kati Outinen), soţia lui Marx şi optimismul rezervat al dr. Becker  (Pierre Étaix) cu privire la starea acesteia şi mai ales finalul neașteptat.

Despre film, în presa internațională: 
                „O mică bijuterie  de inteligenţă, inspiraţie formală şi umor excentric” (Cineuropa)
                „O încântare” (Le Monde)
            „Kaurismäki e mare” (Le Figaro)
            „O bijuterie de umor si umanitate” (Télérama)
           „Un basm social à la Chaplin” (Libération)

Despre Independența Film

Independența Film este casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase, pelicule ca Trainspotting, Amélie, Melancholia, Todo sobre mi madre, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.

Articolul Aki Kaurismäki aduce «Le Havre» în cinematografele din România apare prima dată în In Oras - Iasi.