iunie, 2019

17iun(iun 17)12:00 am13sep(sep 13)11:59 pmSummer School

Mai mult

Detalii eveniment

La scurt timp după intrarea în vacanță, entuziasmul libertății obținute odată cu terminarea școlii, tinde să se diminueze, apărând la tot mai mulți copii replici de genul:”…mă plictiseeesc!”. În plus există cele mai mari șanse ca atracția principală să devină tableta, telefonul, televizorul și jocurile pe PC.
Sigur că unii părinți pot fi mulțumiți cu faptul că proprii copii sunt “cuminți” când de fapt, viața on-line este una iluzorie, periculoasă și care creează pe lângă dependență și o stare de izolare socială, anxietate și scăderea încrederii în sine.
Există și părinți care sunt foarte preocupați să-și implice copiii în activități potrivite vârstei lor și să le ofere ocazii noi de a învăța, distra și de a-și face noi prieteni.
Ofertele în acest domeniu există și fiecare părinte poate face alegerea potrivită personalității sau preocupărilor copiilor, în funcție de bugetului investit, sau de experiența, recomandările și calificarea celor care se ocupă de programul copiilor.
Unii copii sunt preocupați de activități de aventură, explorare și noi descoperiri. Alții, sunt atrași de partea artistică: de pictură, modelajul lutului, gastronomie, meșteșuguri diverse sau muzică.
Pornind de la aceste nevoi reale atât ale copiilor dar și ale părinților care își doresc în primul rând pentru copiii lor să fie în siguranță, să se distreze și să descopere în ei forțe nebănuite și neexploatate, Clubul educațional PEP, organizează programul de vacanță SUMMER SCHOOL.
Programul este unul special pentru că îmbină cu succes nevoia copiilor de a-și investi energia în activități captivante, desfășurate în natură dar și satisfacția de a-și demonstra dibăcia și inventivitatea în lucrurile făcute cu mâinile și talentul lor, “șlefuit” în cadrul atelierelor de creație.
Copiii care au participat în vacanțele anterioare și care au și revenit cu drag, au descoperit că această „școală de vară” nu este una clasică, statică în care copiii stau “parcați”intr-un singur loc, ci una plină de diversitate, copiii mergând în fiecare zi în alte locuri si făcând alte și alte activități.
Imaginile din vacanțele anterioare vorbesc de la sine despre frumusetea programelor PEP.
Mai multe imagini despre activitățile de la Clubul educational PE P le puteți găsi pe contul nostru de fcb.
Aceasta este provocarea pe care Clubul educațional PEP o lansează: oferiți-le copiilor șansa de a descoperi cât de capabili sunt și câtă bucurie le poate aduce această descoperire. E cea mai bună lecție de viață și cea mai mare dovadă că-i respectați!

Ora

Iunie 17 (Luni) 12:00 am - Septembrie 13 (Vineri) 11:59 pm

Lasă un răspuns

X