octombrie, 2019

30oct(oct 30)12:00 am03noi(noi 3)11:59 pmCongresul National de Neurostiinte Moderne

Mai mult

Detalii eveniment

Anul 2019 va aduce in perioada 30 octombrie – 03 noiembrie, la Iaşi, Congresul Național de Neuroștiințe cu Participare Internaționlă – “Provocări și controverse în neuroștiințe”.

Colegiul Medicilor din România, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Academia de Științe Medicale, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Politehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Asociația Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, au deosebita plăcere de a vă invita să participați la lucrările Congresului Național de Neuroștiințe Moderne.

Congresul Național de Neuroștiințe, va îngloba modalități variate de prezentare: comunicări, simpozioane, workshop-uri, mese rotunde, video-proiecții, e-postere, cursuri, etc și va fi precedat de un curs cu diferite subiecte de interes, adresat în principal medicilor rezidenți.

La eveniment vor participa aproximativ 300 de specialiști, reprezentanţi ai Ministerului Sănătății, manageri ai instituțiilor publice și private din domeniul medical, reprezentanți ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate, Direcții de Sănătate Publică, companii farmaceutice și medici cu specializări diverse, cu focalizare pe segmentul medicilor specializați în neurochirurgie, neurologie, psihologie, oftalmologie, radiologie, infecționiști, specialiști UPU, ATI, anatomie patologică cât și o secțiune special dedicată asistenților medicali.

Evenimentul va fi creditat cu 30 credite EMC de către Colegiul Medicilor din Iași și credite EMC de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Temele abordate în cadrul lucrărilor Congresului Național de Neuroștiințe Moderne, vor fi structurate pe secțiuni, astfel:

– SECȚIUNE DE NEUROCHIRURGIE
– SECȚIUNE DE NEURO ROBOTICĂ
– SECTIUNE DE PSIHOLOGIE
– SECȚIUNE DE NEURO OFTALMOLOGIE
– SECȚIUNE DE NEURO RECUPERARE MEDICALĂ
– SECȚIUNE DE NEUROLOGIE
– MODELE FIZICO-MATEMATICE ȘI EXPERIMENTALE ÎN NEUROȘTIINȚE
– SECȚIUNE DE NEURO RADIOLOGIE
– SECȚIUNE DE NEURO IMAGISTICĂ
– SECȚIUNE DE NEURO ANATOMIE PATOLOGICĂ
– SECȚIUNE DE URGENȚE NEUROCHIRURGICALE – TRAUMATOLOGIE
– SECTIUNE DE NEURO ANESTEZIE
– SECȚIUNE DE ONCOLOGIE
– SECȚIUNE DE MEDICINĂ LEGALĂ
– SECȚIUNE DEDICATĂ ASISTENȚILOR MEDICALI
– SECȚIUNE DEDICATĂ LEGISLAȚIEI SPECIFICE DOMENIULUI MEDICAL (Malpraxis în actul medical, Calitatea și siguranța în domeniul medical – respect față de pacient și față de sine, ca MEDIC/ASISTENT MEDICAL).

Sperăm că acest eveniment, să fie o nouă ocazie bună pentru amintiri frumoase, prietenii noi, un moment bun și un prilej optim pentru schimbul de cunoștințe, pentru a genera noi idei, concepte, strategii și abilități practice în neuroștiințe, în beneficiul pacienților și prestigiul neuroștiințelor.

Manifestarea are loc prin implicarea și colaborarea dintre Colegiul Medicilor Iași, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din Iași, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Politehnică „Gheorghe Asachi” Iași, Asociația Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania, Academia de Științe Medicale și Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu”.

Evenimentul reprezintă o confirmare că orașul Iași a devenit un adevărat Centru de Excelență în domeniul medical și încă o dovadă că NEUROȘTIINȚA & NEUROEXCELENȚA sunt preocupări constante la Iași.

Nu uitați să marcați în calendarul activităților dumneavoastră zilele de 30 octombrie – 03 noiembrie 2019, ca fiind ocupate cu lucrările Congresului Național de Neuroștiințe Moderne cu Participare Internațională.

Ora

Octombrie 30 (Miercuri) 12:00 am - Noiembrie 3 (Duminica) 11:59 pm

Lasă un răspuns

X