ianuarie, 2024
28ian5:00 pm8:00 pmClubul de carte „Cuibul visurilor” - sesiune aniversară

Detalii eveniment
CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC Bucuria de a fi în preajma cărților ne-a călăuzit timp de un an de zile, primul din activitatea noastră. Când am decis să înființăm acest
Mai mult
Detalii eveniment
CREDEM ÎN DESTINELE OAMENILOR CARE CITESC
Bucuria de a fi în preajma cărților ne-a călăuzit timp de un an de zile, primul din activitatea noastră. Când am decis să înființăm acest club de carte, a fost o decizie grea să alegem numele, dar inspirați de cărți, am decis că ni se potrivește cel de „Cuibul visurilor”. Un titlu pe care l-am descoperit la doi importanți autori, Liviu Rebreanu și Erich Maria Remarque. Vă invităm să fiți alături de noi în data de 28 ianuarie 2024, începând cu ora 17:00, la Retro Café, pentru a sărbători primul nostru an.
Programul întâlnirii
17:00-18:30 – Cele mai frumoase pasaje din cărțile noastre preferate (de oriunde și de oricând). Vă invităm să citiți alături de noi pasajele care v-au plăcut cel mai mult din cărți. Nu contează autorii sau titlurile, important este să ne bucurăm de frumusețea ideilor și a poveștilor din aceste cărți.
18:30-20:00 – Dezbatere pe baza celor două lucrări scrise de Liviu Rebreanu și Erich Maria Remarque, „Cuibul visurilor”, lucrări ce poartă numele clubului nostru. Dacă timpul vă permite, vă invităm să citiți aceste scrieri și să ne fiți alături la eveniment.
Moderator: Dr. sociolog Dragoș-Andrei Preutescu
«Cartea rămâne instrumentul cel mai valabil și sigur de a educa. Așa cum spunea Alberto Manguel, „o carte este o extensie a creierului”. Mai mult decât atât, este o extensie a creierului care dobândește calitate, reflecție, spirit critic, imaginație, ambiție de a cunoaște. Cartea este și un bun instrument pentru interacțiune și schimbare socială […]. Indiferent de forma în care există, numărul de membri, cărțile care sunt citite, schimbul de idei și interacțiunea socială, prin simpla lor existență, ne putem gândi la o formă de dezvoltare socială pentru cunoaștere și educație. Cartea este o garanție sigură și fără dobândă pentru democrație, pentru libertate, pentru înțelegere, pentru destin. Cartea este și un suport clar pentru a forma „epitetele indignării” și pentru a combate „falsificarea sistematică” (Monica Lovinescu).»
https://bcub.ro/lib2life/Cuibul%20visurilor_Rebreanu%20Liviu_Bucuresti_1927.pdf
https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C5%9Ecoala-ardelean%C4%83-de-critic%C4%83-%C5%9Fi-istorie-literar%C4%83-c-142/liviu-rebreanu-%C8%99i-cuibul-visurilor-p-138.html
Ora
(Duminica) 5:00 pm - 8:00 pm
Locatie
Retro Cafe
Retro Cafe
