octombrie, 2019

12oct12:00 am11:59 pmCălătoria fantastică a Maronei

Mai mult

Detalii eveniment

 Cel mai nou film semnat de Anca Damian, „Călătoria fantastică a Maronei”, va rula într-o proiecție de gală, sâmbătă, 12 octombrie 2019, de la ora 13.00.
Călătoria fantastică a Maronei este o animație pentru toată familia, care va putea fi vizionată în prezența actriței Olimpia Melinte, cea care dublează vocea personajului principal.

Filmul, o coproducție România-Franța-Belgia,  este  al treilea lungmetraj de animație după „Crulic – drumul spre dincolo” și „Muntele magic”.

Pelicula ne dezvăluie o poveste despre dragoste necondiționată și sacrificiu. Micuța cățelușă Marona, cu nasul în formă de inimă, născută în urma unei povești de iubire dintre un dog argentinian și o metisă atragătoare, lasă urme profunde în viețile stăpânilor care, rând pe rând, o primesc în familiile lor.

 „Povestea mi-a dat ocazia să explorez noi modalități de exprimare cinematografică, mi-am propus să ofer publicului o experiență unică la nivel vizual. Când am inceput sa lucrez la acest film am simțit că, sub aspectul unei povești de familie pot transmite un mesaj mai profund. A vedea lucrurile prin ochii unui câine este similar cu a te uita în oglindă pentru a privi adevărul în față. Destinul Maronei este în același timp simplu, esențial, individual și universal. Trăiește în prezent, bucură-te de lucrurile mici, acestea sunt adevărate lecții de fericire pentru oameni din partea unui câine”, spune regizoarea filmului, Anca Damian.

„Filmul este în egală măsură captivant și amuzant, localizat la intersecția dintre arta vizuală și muzică. Râdem și plângem și, în final, necondiționat, simțim iubirea și tandrețea la care toți visam”, a mai adăugat regizoarea.

  Pelicula a avut premiera internațională în luna iunie, la Annecy, cel mai mare Festival de Film de Animație din lume, unde filmul a fost inclus în competiția oficială.

Vocile din varianta dublată a filmului au fost împrumutate de actorii: Olimpia Melinte, Marius Manole, Alexandru Potocean, Medeea Marinescu, Maya Burneci, Mariuca Enache, Petru Lupu, Virginia Rogin, Madalina Craiu, Anghel Damian, Alexandru Bogdan, Irina Antonie si Ilona Brezoianu.

            Scenariul este semnat de Anghel Damian și este produs de Aparte Film, Sacrebleu Production si Minds Meet.

Biletele se pot achiziționa online de pe https://bit.ly/2nKLQbT sau direct de la casieria Ateneului Național din Iași.

Trailer: https://bit.ly/2mQCcEl

Bilete: https://bit.ly/2nKLQbT

Preț bilet: 12 lei

Ora

(Sambata) 12:00 am - 11:59 pm

Lasă un răspuns

X