Dead Soldier-Speakeasy Cocktail Bar

De curând, Iașul se mândrește cu o locație nouă de tip Speakeasy. Nouă ne-a atras atenția, așa că am mers să vedem și noi despre ce e vorba.

Ce se întâmplă la Dead Soldier?

În primul rând, nu poți intra când vrei tu. Trebuie să faci întâi o rezervare telefonică/ prin email și să confirmi data, ora și numărul de persoane.

În momentul confirmării, vei primi atât adresa locației, cât și parola de intrare.

Doar așa vei putea ajunge la ei.

De ce?

Pentru că întregul concept este inspirat din perioada Prohibiției(1920-1933). În acea perioadă aceste tipuri de baruri (speakeasy) erau ascunse privirii din cauza interzicerii consumului de alcool din America. De altfel, Prohibiția a servit drept inspirație pentru multe filme cu mafia italiană și irlandeză și a dat naștere unor nume răsunatoare: Al Capone, Izzy Einstein, Robert Glen „Junior” Johnson sau Enoch Lewis „Nucky” Johnson.

 

Așadar, Dead Soldier este un Speakeasy Cocktail Bar conceput și gândit până la cele mai mici detalii de Daniel Savan, un nume vechi în industria băuturilor. Daniel are multă experiență acumulată atât în România, cât și în Dublin, Irlanda, unde a câștigat premii importante și a învățat împreună cu cei mai buni. Pasiunea sa a fost și a rămas în continuare arta de a mixa băuturi, de a combina arome, tării și mirosuri într-un pahar neapărat elegant, care face cinste conținutului.

Am rămas impresionați ca în orice interacțiune cu oricare din barmani, nu pleci fără o informație, un secret dintr-un cocktail sau o istorioară venită de demult, din cărțile vechi de bărmănie. Dead Soldier este un bar de poveste, în care toate simțurile sunt răsfățate. Fie ca ești amator de muzica bună, mâncare delicioasă sau cocktailuri senzaționale, nu ai nici un motiv să nu le pășești pragul!

Ceea ce ne-a impresionat și mai mult este faptul că, deși nu ai cunostințe în acest domeniu, îți poți rezerva din timp câteva locuri pentru tine și prietenii tăi la o sesiune de Cocktail Class cu Daniel sau Alex. Ei te vor invita în spatele barului și te vor învăța cum să-ți prepari cocktailul preferat! Îți vor răspunde la toate curiozitățile pe care le ai despre băuturi și te vor vrăji cu cât de multe știu despre istoria lor! Iar dacă vrei să-ți continui petrecerea acasă, îți poți comanda pe loc băutura preferată la sticlă!

Cum spuneam, e un concept Speakeasy Cocktail Bar care face cinste orașului Iași și de care noi deja ne-am îndrăgostit!

Pentru rezervări, îi puteți suna la 0723161212 iar pentru a fi la curent cu evenimentele lor, urmăriți-i pe pagina lor de Facebook.

Evaluează și scrie un comentariu