după Shelley și Stendhal

regie: Silviu Purcărete

scenografie: Dragoș Buhagiar

muzică originală: Vasile Șirli

traducere: George Banu

asistent regie: Radu Ghilaș

asistent scenografie: Anda Pop
distribuție:
Călin Chirilă
Doru Aftanasiu
Ionuț Cornilă
Haruna Condurache
Mălina Lazăr
Ada Lupu
Horia Veriveș
Petronela Grigorescu
Pușa Darie
Diana Roman
Radu Ghilaș
Andrei Sava
Diana Chirilă
Dumitru Năstrușnicu
Valentin Mocanu
Constantin Grigorescu
Fabian Toderică
George Gușuleac
Flavius Grușcă
Marian Stavarachi
Ionuț Cozma
Cosmin Puțanu
Robert Agape
Marian Chiculiță

durata: 2h 10 min.

„Decizia lui Silviu Purcarete de a monta Cenci în traducerea mea de atunci capătă pentru mine sensul timpului regăsit, le temps retrouvé. Artaud la început și capăt de viață.
Cenci e piesa unui sfâșiat. E eșecul unui Icar…și mare satisfacție îmi produce apariția ei neașteptată pe scena ieșeana. Uitată altundeva, aici ea reînvie. Gest reparator unic.
Cenci e și mărturia unei pasiuni, aceea a lui Artaud pentru imprevizibila actriță româncă Génica Athanasiou, careia îi atribuise rolul protagonistei. Și ea poate fi mulțumită aflând vestea că vorbele lansate odinioară cu teroare pe o scena pariziană răsună un secol mai tîrziu pe o scenă din țara-i de origine. ” (George Banu)

Intriga piesei este plasată în Italia secolului al XVI-lea lea, având în centru istoria sângeroasă a familiei Cenci; o tragedie în 4 acte, care expune brutal tortura și tirania la care își supune copiii crudul conte Francesco Cenci și complotul la care participă Beatrice Cenci, fiica abuzată a nobilului, uneltire care duce, inevitabil, la un deznodământ tragic.

Antonin Artaud (n. 4 septembrie 1896 – d. 4 martie 1948), dramaturg francez, poet, actor și regizor, este unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai teatrului contemporan. Piesa lui Artaud, inspirată de operele lui Shelley și Stendhal, urmează îndeaproape direcțiile pe care le-a fundamentat în Teatrul Cruzimii, o inovație revoluționară care combină gestul, cuvântul, mișcarea cu tematica violenței. Prin acest limbaj al cruzimii, Artaud își propune să șocheze audiența, să o facă martora unei hiper-realități care să producă întoarcerea la punctul zero al ființei.